Burse - Fonduri mutuale

Petrom apeleaza la compania-mama OMV pentru lichiditati de jumatate de miliard de euro

Petrom apeleaza la compania-mama OMV pentru lichiditati de jumatate de miliard de euro

Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, spune ca aceasta linie de finantare este parte a unui program de finantare mai amplu agreat in luna iunie a anului trecut

21.01.2009, 18:36 48

Petrom Bucuresti (simbol bursier SNP), cea mai mare companie din Romania, a contractat o linie de credit de tip revolving in valoare de pana la 500 de milioane de euro de la actionarul majoritar, grupul austriac OMV.

Compania petroliera, care a mai obtinut anul trecut o linie de credit de 375 de milioane de euro de la un sindicat de cinci banci internationale, incearca astfel sa-si asigure capitalul necesar pentru finantarea programului de investitii pentru 2009, estimat de reprezentantii companiei la 1,5 miliarde de euro.
"Aceasta linie de finantare este parte a unui program de finantare mai amplu agreat in luna iunie a anului trecut, necesar pentru a sustine restructurarea si modernizarea companiei. Obiectivele noastre in ceea ce priveste dezvoltarea companiei sunt extrem de ambitioase, iar investitiile pe masura", a declarat Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom.
In ultimii ani, Petrom si-a finantat cea mai mare parte a programului de investitii din resurse proprii, apeland doar intr-o mica masura la credite bancare sau aporturi de capital din partea actionarului majoritar. Compania a realizat anul trecut investitii record de 1,8 miliarde de euro, inregistrand o scadere semnificativa a nivelului lichiditatilor.
Astfel, daca la sfarsitul anului 2007, Petrom avea in conturi lichiditati de 752 mil. lei (208 mil. euro), sub forma de numerar si conturi la banci, la care se adaugau investitii financiare de 1,14 mld. lei (318 mil. euro) in fonduri umbrela gestionate de banci austriece, la sfarsitul lui septembrie lichiditatile scazusera la 418 mil. lei (110 mil. euro). Compania si-a lichidat si investitiile financiare in primul trimestru al anului trecut, pentru a finanta achizitia Petromservice, pentru 328 mil. euro.
La sfarsitul lui 2006, compania avea in conturi 3,45 mld. lei (aproape 1 mld. euro).
Daca pana acum Petrom a avut un cash flow solid care i-a permis sa-si finanteze investitiile din surse proprii, analistii se asteapta ca inrautatirea contextului economic, in special prin scaderea puternica a pretului titeiului, sa schimbe planurile de investitii ale companiei.
"Creditul de 500 mil. euro va fi folosit in special pentru investitii. Initial conducerea Petrom a anuntat un plan de investitii de 1,5 mld. euro pentru 2009, urmand sa fie finantat cu disponibilul de numerar de circa 700 mil. euro de la sfarsitul lui 2008 si creditul de 375 mil. euro contractat in octombrie anul trecut. In functie de evolutia pretului petrolului in 2009, nu excludem ca investitiile realizate in 2009 sa fie sub nivelul de 1,5 mld. euro declarat initial", sustin analistii Raiffeisen Capital & Investment.
Seful grupului OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, declara marti ca injumatatirea pretului titeiului fata de 2008 a determinat scaderea cash flow-ului la nivelul grupului, iar accesul la credite externe al Petrom este mai limitat. Din acest motiv, analistii sustin ca finantarea obtinuta de la OMV este o solutie buna in contextul actual.
"Probabil ca in actualele conditii de piata, finantarea din partea actionarului majoritar a fost o solutie mai buna (din punct de vedere al costurilor, timpului, conditiilor). Aceasta nu inseamna insa ca Petrom nu s-ar fi descurcat de unul singur", considera analistii Raiffeisen.
Petrom nu a oferit detalii legate de conditiile finantarii obtinute de la OMV, spunand doar ca "termenii de finantare reflecta conditiile de piata ale companiei".
Conditiile pentru creditul de 375 mil. euro obtinut in octombrie de Petrom prevedeau o rata a dobanzii cu 1,5% peste rata de referinta. Cele cinci banci creditoare sunt Unicredit Bank Austria, Credit Agricole Luxemburg, Erste Bank, Raiffeisen Zentralbank si Societe Generale.
Necesarul ridicat de finantare al Petrom ridica o alta intrebare: va mai distribui compania dividende din profitul pe 2008? Analistii cred ca da.
"Este adevarat ca Petrom poate ca ar fi tentat sa nu distribuie dividende din profitul lui 2008. In acelasi timp, ar fi greu pentru conducerea Petrom si OMV sa explice investitorilor si altor actionari importanti (Fondul Proprietatea, Ministerul Economiei) de ce nu s-ar distribui dividende intr-un an in care profitul companiei a atins un nivel record ajutat in primul rand de pretul petrolului. In concluzie, credem ca Petrom va distribui actionarilor o parte din profitul anului 2008", spun analistii Raiffeisen.
Petrom a obtinut in primele noua luni ale anului trecut un profit net de 2,29 mld. lei (622 mil. euro), in crestere cu 48% fata de perioada similara a lui 2007, in conditiile cresterii cu 50% a cifrei de afaceri, la 13 mld. lei (3,53 mld. euro). In ciuda cresterii profitului, Petrom a inregistrat o scadere cu 62% a actiunilor pe Bursa in ultimul an.
Ieri, titlurile Petrom au pierdut peste 6%, capitalizarea companiei coborand la circa 2,22 mld. euro.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO