Burse - Fonduri mutuale

Perespectivele economice pozitive aruncă în aer bursele europene. Indicele bursier european STOXX 600 atinge un nivel record şi recuperează toate pierderile provocate de pandemie

Perespectivele economice pozitive aruncă în aer bursele...

Autor: Dorin Oancea

06.04.2021, 13:30 184

Indicele european de referinţă STOXX 600 a atins marţi un record, recuperând toate pierderile provocate de pandemie, pe măsură ce investitorii au pariat pe o redresare economică rapidă la nivel mondial, stimulată de planurile de stimulare şi de programele de vaccinare, relatează Reuters.

Indicele a urcat cu 0,8% până la 435,7 puncte, cu peste 60% în plus faţă de minimele de anul trecut şi peste maximul istoric anterior de 433,90 puncte atins în februarie 2020.

Indicele german DAX a crescut cu 1,1%, CAC 40 din Franţa a crescut cu 0,6%, recuperându-se după scăderile de anul trecut, iar FTSE 100 din Marea Britanie s-a majorat cu 1,2%.

Şi principalii indici de pe Wall Street au înregistrat luni maxime istorice, după ce datele au indicat o puternică recuperare a pieţei forţei de muncă din SUA şi a activităţii comerciale.

Sectoarele sensibile din punct de vedere economic, cum ar fi sectorul bancar, produsele de bază şi producătorii de automobile au revenit puternic în acest an, stimulând acţiunile europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO