Burse - Fonduri mutuale

Pandemia trimite Sphera Group, administratorul KFC şi Pizza Hut în România, pe pierderi de 22 mil. lei în S1/2020. Vânzările, în scădere cu 32%

Pandemia trimite Sphera Group, administratorul KFC şi...

Autor: Cristina Bellu

27.08.2020, 09:27 579

♦ Spre comparaţie, în S1/2019 societatea avea profit de 18 mil. lei.

Sphera Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanţurilor de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, a raportat pentru S1/2020 o pierdere netă de 22,3 mil. lei (excluzând impactul adoptării IFRS 16), faţă de profitul de 18 mil. lei obţinut în perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările în restaurante s-au cifrat la 304,5 mil. lei, echivalentul unei scăderi de 31,6%.

Cheltuielile generale şi administrative au scăzut cu 8,2%, în timp ce EBITDA a ajuns la 0,8 milioane lei, cu 97,9% sub nivelul înregistrat în S1/2019 şi a avut o marjă cu 8 puncte procentuale mai mică decât în perioada anterioară, arată datele din raportul semestrial al companiei.

La nivelul celui de-al doilea trimestru, vânzările consolidate ale Grupului au înregistrat o scădere de 54% comparativ cu T2/2019, ajungând la 106,3 milioane lei, cel mai semnificativ impact fiind resimţit în luna aprilie, când majoritatea restaurantelor au fost închise complet, iar activitatea de livrare a fost limitată.

În perioada aprlie-iunie, compania a implementat măsuri rapide reducere a costurilor, care se reflectă în scăderea cu 47,3% în T2/2020 a cheltuielilor restaurantelor, comparativ cu T2/2019.

„Cu siguranţă, a fost un trimestru dificil pentru toată lumea din HoReCa, iar noi nu doar că am reuşit să trecem peste el adaptându-ne din mers, dar suntem încrezători în viitor. (...) Pentru moment, rămânem prudenţi şi continuăm să analizăm în mod regulat performanţa pieţelor individuale, a brandurilor şi a restaurantelor noastre, pentru a răspunde oricărei potenţiale evoluţii într-un mod agil. Răspunsul nostru rapid în T2 prin investiţii în dezvoltarea reţelei de restaurante şi trecerea la canale digitale va aduce cu certitudine venituri şi acces la noi clienţi”, spune Călin Ionescu, Directorul General interimar al Sphera.

Compania a încheiat până în prezent parteneriate cu opt platforme de comenzi online în toate pieţele pe care este activ, dar are şi canale proprii de vânzări online. În T2/2020, 47% din vânzările din România s-au realizat prin servicii de livrare, comparativ cu 7% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Începând cu luna mai, vânzările au fost pe un trend ascendent, atingând 65% din nivelul anterior pandemiei, datorită parteneriatelor cu platformele de livrare, redeschiderea restaurantelor în centrele comerciale şi reluarea generală a activităţii economice în pieţele unde operează Grupul. Astfel, la finalul lunii iunie, 97,6% dintre restaurante erau deschise în toate pieţele de activitate, iar compania se aşteaptă ca evoluţia pozitivă a vânzărilor să se menţină în lunile următoare, cu condiţia ca autorităţile din ţările respective să nu impună noi măsuri de izolare.

„Vedem semne clare de revenire graduală, în urma relaxării restricţiilor menite să controleze pandemia. Deşi restaurantele au rămas închise la interior, în iunie 2020 am reuşit să ajungem la vânzări care se află la 65% din nivelul atins înainte de pandemie. În iulie, procentul a avansat la 75%, ceea ce ne dă motive să fim optimişti cu privire la performanţa noastră în lunile următoare. Desigur, întoarcerea la nivelurile înregistrate înainte de pandemie va presupune timp, dar ne concentrăm pe controlul costurilor şi accesarea tuturor facilităţilor disponibile oferite de guvernele din pieţele noastre de activitate, pentru a ne asigura că această revenire are loc cât mai curând, în beneficiul tuturor acţionarilor noştri”, a adăugat Valentin Budeş, Directorul Financiar al Sphera.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO