Burse - Fonduri mutuale

Oresa a vandut 14% din Flamingo pentru 10 mil. euro

27.02.2007, 19:41 20

Fondul de investitii suedez Oresa Ventures si-a lichidat ieri o parte a participatiei detinute la retailerul de componente IT&C si electrocasnice Flamingo International, au declarat pentru ZF surse din piata.
Un pachet de 14,3% din Flamingo a fost tranzactionat ieri la Bursa de Valori in cadrul unei tranzactii speciale, in valoare de 36 de milioane de lei (10,7 milioane de euro).
Reprezentantii Oresa nu au dorit sa comenteze aceste informatii. In urma tranzactiei, fondul suedez a ramas cu o detinere de putin peste 10% din companie.
Pachetul a fost transferat la un pret de 3,2 lei/actiune, cu circa 17% sub pretul la care actiunile au incheiat ieri ziua. In piata, actiunile Flamingo au urcat ieri puternic, incheind ziua la 0,39 lei/actiune, in crestere cu 6,5%.
Cumparatorul pachetului este tot un investitor financiar, sustin sursele citate.
Unul dintre principalii cumparatori de actiuni Flamingo din ultimele luni a fost fondul american QVT Fund. Reprezentantii acestuia au declarat ca nu au fost implicati in tranzactia de ieri.
Flamingo a preluat la inceputul anului trecut lantul de retail de electrocasnice Flanco, intr-o tranzactie in care actionarii Flanco au primit in schimbul actiunilor o componenta de cash si una de actiuni Flamingo. Prin intermediul tranzactiei, Oresa Ventures, actionar al Flanco, a devenit actionar al Flamingo, ceea ce ii permite o iesire mai facila din aceasta afacere prin vanzarea actiunilor pe Bursa.
Principalul actionar al Flamingo este Dragos Cinca, cu o detinere de peste 40%, conform informatiilor din piata. QVT Fund detine peste 10% din actiuni.
Flamingo nu a publicat inca rezultatele financiare pe anul trecut, acestea fiind asteptate pentru mijlocul lunii viitoare.
"Tranzactia arata interesul pe care investitorii institutionali il au fata de actiunile Flamingo, in ciuda unui an mai putin fericit pe care l-am avut", a declarat Dragos Simion, vicepresedinte al Flamingo. El nu a dat detalii asupra identitatii celor doua parti implicate in tranzactie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO