Burse - Fonduri mutuale

OMV Petrom are OK-ul ASF pentru majorarea de până la 585 de milioane de lei a capitalului social prin aport în natură şi în numerar

OMV Petrom are OK-ul ASF pentru majorarea de până la...

Autor: Tibi Oprea

08.09.2022, 00:03 1426

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercuri prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social al OMV Petrom prin aport în natură şi în numerar, cu până la 584,6 mil. lei, de la 5,6 mld. lei la maximum 6,2 mld. lei, prin emisiunea unui număr maxim de 5,85 de milioane de acţiuni noi, comune, nominative, în formă dematerializată.

„Aprobarea prospectului simplificat în vederea majorării capitalului social al societăţii OMV Petrom S.A. Bucureşti”, se arată în raportul ASF. Acţiunile au fiecare o valoare nominală de 0,1 lei la un preţ de subscriere de 0,1 lei pe acţiune, egal cu valoarea nominală, fără primă de emisiune, arată datele transmise la jumătatea acestui an de reprezentanţii companiei. Din valoarea totală, 120,6 mil. lei reprezintă suma obţinută în schimbul a 1.206.602.392 de acţiuni noi, reprezentând „aportul în natură al statului român, prin Ministerul Energiei, ca urmare a obţinerii unui număr de 1.943 de certificate de atestare a dreptului de proprietate emise în conformitate cu HG 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, cu modificările şi completările ulterioare, cu o suprafaţa totală a terenurilor ce urmează a fi incluse în capitalul social de 1.379,05 hectare”, se specifică într-un raport publicat de OMV Petrom la BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO