Burse - Fonduri mutuale

Oltchim nu face disponibilizari si nici nu taie din salarii

Oltchim nu face disponibilizari si nici nu taie din salarii

Constantin Roibu

22.01.2009, 18:10 91

Sindicalistii combinatului chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), controlat de stat, s-au inteles cu conducerea societatii ca in cazul in care aceasta inregistreaza profit sa majoreze salariile cu 20%, dupa ce salariatii au amenintat cu proteste de strada.

Totodata, compania nu va disponibiliza deocamdata persoanal si nici nu va reduce salariile.
"Atat timp cat pot sa mentin societatea la un anumit nivel, nu vom disponibiliza personal sau reduce salariile. In caz contrar, vom vedea ce masuri aplicam. Sigur, daca compania este profitabila, le vom majora salariile", a declarat Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Ramnicu Valcea.
Potrivit lui Mihai Diculoiu, presedintele Sindicatului Liber Oltchim, citat de Mediafax, patronatul si sindicatul s-au inteles ca in situatia in care nu vor mai putea fi pastrati toti cei 3.800 de salariati ai combinatului sa se renunte la angajatii care sunt aproape de pensionare si altii, facand parte din segmente precum serviciile functionale si din sectia transporturi, sa fie distribuiti catre alte sectii din companie. Totodata, el a mai precizat ca vor face demersurile pentru urgentarea preluarii de catre Oltchim a petrochimiei de la Rafinaria Arpechim Pitesti.
"Acordul cu Petrom pentru preluarea petrochimiei de la Arpechim s-a realizat inca de anul trecut. Avem acordul Consiliului de Supraveghere al Petrom in acest sens. Acum facem demersuri pentru finantarea achizitiei si speram ca se va realiza pana la sfarsitul lunii februarie", a precizat Roibu.
Compania vrea sa-si asigure si alte materii prime, anuntate de conducerea societatii inca de anul trecut.
"Sindicatul si conducerea Oltchim vor face demersuri la nivel central ca sa preia si Societatea de Exploatare Miniera Ramnicu Valcea de la Regia Nationala a Sarii, ca sa avem direct materia prima, sarea si calcarul. O sa facem demersuri se se reduca si pretul la energia electrica de la 84 de dolari la 50 de dolari pe megawat, in conditiile in care combinatul consuma anual un milion trei sute de mii de megawati", a precizat Mihai Diculoiu.
Combinatul chimic a redus cu 20% activitatea in luna noiembrie, ca urmare a deciziei companiei de a cumpara temporar mai putine materii prime de la principalul furnizor, Petrom, cauzata de scaderea cererii pe piata.
Hotararea Oltchim a fost luata pe fondul scaderii normale a consumului de produse petrochimice in perioada de iarna si al intreruperii uzuale a activitatii firmelor din vestul Europei, dar si ca urmare a scaderii preturilor produselor petrochimice cu mult sub nivelul costurilor de productie realizate de companie.
La inceputul lunii ianuarie, Oltchim a anuntat, printr-un comunicat remis Bursei, ca va negocia contractarea unui credit bancar de 100 mil. euro pentru finantarea achizitiei activitatii de petrochimie de la rafinaria Arpechim Pitesti a Petrom si asigurarea capitalului de lucru, operatiunile fiind aprobate de companie la sfarsitul lunii decembrie.
Oltchim a cerut garantia statului pentru obtinerea creditului, compania avand la sfarsitul lunii septembrie a anului trecut datorii de 430 mil. euro, mai mari decat cifra de afaceri pe primele noua luni ale anului.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO