Burse - Fonduri mutuale

Oltchim nu a reuşit să păcălească legea gravitaţiei pe bursă

Oltchim nu a reuşit să păcălească legea gravitaţiei pe bursă

Autor: Andrei Chirileasa

21.06.2011, 00:00 970

Cu cât o acţiune creşte mai mult într-un timp foarte scurt, cuatât este mai probabil să urmeze o scădere mai puternică. Cam aşaar suna legea gravitaţiei pe bursă, iar acţiunile combinatuluichimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) o simt acum din plin.

Titlurile Oltchim au scăzut cu 40% în ultimele patruşedinţe, dintre care în ultimele trei scăderea a fost de aproape15% (maximul permis pe parcursul unei zile). Scăderile vin după ceamai spectaculoasă serie de creşteri din istoria BVB.

De la începutul lunii mai, acţiunile Oltchim au crescut de circa5 ori, cotaţia atingând nivelul maxim pe data de 14 iunie, când aînchis la 2,048 lei (de zece ori peste preţul de la începutulanului).

Niciun broker nu putea explica interesul generat dintr-o dată deacţiunile unei companii care a raportat pierderi uriaşe în ultimiitrei ani, singurul argument oficial fiind achiziţiile derulate degrupul german PCC, principalul acţionar minoritar, care a anunţatcă va participa la privatizarea combinatului.

Chiar şi aşa e greu de explicat cum într-o lună şi jumătate s-autranzacţionat acţiuni Oltchim de aproape 50 mil. lei, cât în 2008,2009 şi 2010 la un loc.

Ieri, însă, cumpărătorii au dispărut la fel de misterios dinpiaţă, iar tranzacţiile au coborât la 55.000 de lei, un rulajobişnuit până la începutul acestui an pentru Oltchim. Pentru ceicare au cumpărat la 2 lei acum începe drama.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO