Activele combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost evaluate anul trecut la 305 mil. euro, în vederea vânzării
Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), cel mai mare combinat chimic din România, se află într-o situaţie foarte dificilă în condiţiile în care până vineri, termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru preluarea activelor viabile ale combinatului, nu a fost depusă nicio ofertă, existând riscul ca şi puţinele secţii care mai funcţionează pe platformlele din Vâlcea şi Piteşti să fie închise în lipsa unei injecţii rapide de capital.
„După expirarea termenului limită, a fost depusă o ofertă din partea unui potenţial investitor. Urmărind prevederile caietului de prezentare, oferta depusă peste termen nu a fost luată în considerare şi urmează să fie returnată“, au precizat printr-un comunicat administratorii judiciari ai Oltchim.