Burse - Fonduri mutuale

Oltchim a ajuns cea mai vânată companie de pe Bursă

Oltchim, singura mare întreprindere industrială sub controlul statului, a ajuns cea mai vânată companie de pe Bursă

Autor: Andrei Chirileasa

26.05.2011, 23:59 2896

Presiunile Fondului Monetar Internaţional (FMI) privinddemararea procesului de privatizare a combinatului chimic OltchimRâmnicu Vâlcea (OLT) până la finalul anului au reaprins interesulinvestitorilor de pe Bursă pentru acţiunile companiei.

De la începutul lunii, acţiunile Oltchim au crescut de pestedouă ori, pe fondul unor tranzacţii tot mai mari, iar valoareacompaniei a urcat la 88 mil. euro, faţă de 16 mil. euro la mijlocullunii februarie. Combinatul Oltchim a împlinit ieri 45 de ani,compania fiind una dintre cele mai reprezentative întreprinderi aleperioadei comuniste.

Grupul german PCC, principalul acţionar minoritar alcombinatului, încearcă să îşi asigure un avantaj strategic înviitoarea privatizare, cumpărând acţiuni de pe Bursă pentru a-şiconsolida poziţia în acţionariat. În ultimele trei săptmâni, PCC acumpărat încă 3,6% din acţiunile Oltchim pentru 9,5 mil. lei (2,3mil. euro), majorându-şi participaţia la 15,75%. Investiţia totalăa PCC pentru a ajunge la această participaţie se ridică la circa 35mil. lei (8,5 mil. euro).

Nemţii au intrat în acţionariatul Oltchim în 2007, cumpărândparticipaţia fondului de investiţii Linsell, administrat de grupulamerican NCH (Siminel Andrei). În ultimii trei ani, relaţia dintrePCC şi conducerea Oltchim, susţi­nută de Ministerul Economiei caredeţine pachetul majoritar de 55% din acţiuni, a devenit extrem detensionată. Nemţii au fost tot mai critici la adresa managementuluicompaniei şi au blocat în instanţă sau la Comisia Europeanăiniţiativele de recapitalizare a combinatului, motivând că întreagastrategie propusă de Oltchim este greşită. Ei au declarat înnumeroase rânduri că Oltchim este o companie cu probleme mari,invocând pierderile din ultimii ani şi datoriile tot mai mari.

Cum explică nemţii investiţiile de milioane de euroîntr-o companie pe care au criticat-o de atâtea ori?

"Principalul obiectiv al PCC este participarea cu succes laanunţata privatizare a Oltchim şi achiziţionarea pachetuluimajoritar de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei, în urma unuiproces deschis şi transparent de privatizare. Majorându-şiparticipaţia la Oltchim, PCC doreşte să îşi reconfirme statutul deinvestitor strategic, transmiţând un semnal pozitiv pieţei: înpofida situaţiei dificile în care se găseşte Oltchim, PCC este fermîn intenţia sa de a achiziţiona compania, în cadrul unui procestransparent de privatizare, şi este convins că anunţata privatizareconstituie cea mai bună soluţie pentru Oltchim", a declaratWojciech Zaremba, reprezentantul PCC pentru România.

El susţine însă că în pofida acestor achiziţii, PCC nu şi-aschimbat poziţia în raport cu actuala conducere a Oltchim.

"PCC consideră că Oltchim se găseşte într-o situaţie foartedificilă, iar managementul companiei este ineficient şi incapabilsă scoată compania din criză. Strategia conducerii Oltchim estegreşită, nu corespunde actualelor condiţii de piaţă şi nu oferăsoluţii viabile pentru rezolvarea situaţiei dificile în care segăseşte în prezent compania. PCC a semnalat acest lucru în repetaterânduri şi îşi menţine acest punct de vedere", spune Zaremba.

De cealaltă parte, conducerea Oltchim a declarat în numeroaserânduri că PCC a urmărit în ultimii ani doar să blochezeactivitatea Oltchim, pentru a putea cumpăra compania la un preţ câtmai mic, pentru a scăpa de un concurent important în regiune.Grupul PCC mai deţine un combinat chimic în Polonia (PCCRokita).

La preţul de ieri de pe Bursă, participaţia statului la Oltchim,de 55% din companie, valorează circa 48 mil. euro. PCC ar putea fimai aproape însă de a cumpăra mai întâi pachetul de 14% deţinut deNachbar Limited, o firmă înregistrată în Cipru, controlată de unfond britanic, Carlson Ventures. Nachbar a cumpărat în apriliepachetul deţinut de SIF Oltenia şi şi-a continuat achiziţiile peBursă, investind în total circa 22 mil. lei (5,3 mil. euro). Înacest moment participaţia valorează peste 50 mil. lei, iarbritanicii ar putea fi tentaţi să vândă dacă primesc ofertă de laPCC.

Cum a devenit valoroasă o companie cu pierderi înultimii patru ani şi capitaluri proprii negative?

Privind rezultatele financiare din ultimii ani, creştereaspectaculoasă a Oltchim pe Bursă pare inexplicabilă. Compania aacumulat în perioada 2008-2010 pierderi de 667 mil. lei (peste 160mil. euro) şi şi-a majorat datoriile cu circa 720 mil. lei, la 2,35mld. lei (570 mil. euro), la finele lui martie 2011. De asemenea,capitalurile proprii au devenit negative, adică valoarea contabilăa activelor nu acoperă datoriile.

Cu toate astea, compania rămâne cel mai mare producător localdin industria chimică, cu afaceri de peste 1,3 mld. lei (305 mil.euro) în 2010, fiind totodată unul dintre cei mai mari exportatoridin România. Asta în condiţiile în care Petrom a închis înnoiembrie 2008 instalaţi­ile de petrochimie de la Arpechim, careaprovizionau combinatul cu materii prime (etilenă şi propilenă),obligându-l să importe materia primă, ceea ce a determinat costurimai ridicate. În aces­te condiţii, Oltchim a avut pierderiopera­ţionale în ultimii trei ani.

Compania a cumpărat însă activele de petrochimie ale Arpechim lasfârşitul lui 2009 şi a anunţat că urmează să le repună înfuncţiune în zilele următoare, ceea ce i-ar rezolva, deocamdatăparţial, aprovizionarea cu materii prime.

"În câteva zile vom porni secţia de petrochimie de la Arpechim.Deja s-au descărcat materii prime în instalaţii, iar săptămânaviitoare va fi reluată alimentarea cu propilenă de la Piteşti. Întotal am investit 50 mil. euro, incluzând aici preţul de achiziţiea instalaţiilor, reparaţii, modernizări şi instalaţiile noi pe carele-am făcut", a declarat Constantin Roibu, preşedintele Oltchim,cel care conduce compania din 1990.

El spune că deocamdată nu poate fi reluată şi producţia deetilenă, din cauză că Petrom a închis complet rafinăria Arpechim,de la care compania lua o serie de materii prime. Etilena esteutilizată de Oltchim la producerea de PVC, în timp ce propilenaeste materia primă pentru producerea de polioli, din care se producdiverse alte produse, precum spumele poliuretanice folosite laizolaţii.

"În ciuda condiţiilor dificile cauzate de lipsa materiilorprime, Oltchim a reuşit în primul trimestru al acestui an săgăsească surse alternative de aprovizionare şi să majorezecapacitatea de producţie de la 35%, în anii 2009 şi 2010, la 57%.Avem speranţa că anul 2011 va însemna funcţionarea combinatuluiOltchim la capacitate maximă, integrat cu Petrochimia Arpechim şirevenirea lui pe profit, tocmai pentru a creşte valoarea acestuiaşi a-l face cât mai atractiv pentru investitorii serioşi.Repornirea primei instalaţii de pe platforma Arpechim până lasfârşitul acestei luni ne dă noi motive să credem într-o revigorareimediată a Oltchimului", mai spune Roibu.

În primul trimestru, Oltchim a înregistrat afaceri de 464 mil.lei (110 mil. euro), aproape duble faţă de perioada similară a lui2010, şi şi-a redus pierderile de 20 de ori, la 3 mil. lei.

Toate problemele Oltchim, cauzate de o decizie greşită astatului din 2003

Problemele Oltchim au început în 2007, când Guvernul a fostnevoit să anuleze o majorare de capital derulată de companie în2003, prin care datorii de circa 100 mil. euro ale combinatuluifaţă de AVAS fuseseră transformate în acţiuni.

Ministerul Economiei nu le-a oferit însă şi acţionarilorminoritari de atunci, SIF Oltenia şi fondul de investiţii Lindsell,posibilitatea să subscrie în majorare diluându-le astfelparticipaţiile, iar aceştia au atacat operaţiunea în instanţă şi auobţinut o decizie favorabilă în 2005.

Lungul şir de procese, care s-a încheiat abia în 2007, aîmpiedicat privatizarea companiei, deoarece participaţia statuluiera incertă. În 2007, Guvernul a hotărât să anuleze majorarea din2003 şi să deruleze o nouă majorare. Prima parte a decurs conformplanului, capitalul Oltchim fiind redus în noiembrie 2007. Întretimp însă, nemţii de la PCC intraseră în acţionariat şi s-au opusunei noi majorări de capital, în care ar fi trebuit să subscriecâteva zeci de milioane de euro pentru a-şi menţine participaţia(ei plătiseră circa 7 mil. euro pentru participaţia Lindsell). PCCs-a adresat Comisiei Europene, reclamând că majorarea de capital pecare statul o avea în plan la Oltchim reprezintă ajutor de stat,iar operaţiunea a fost blocată până la finalizarea investigaţieicomisiei.

Între timp, deprecierea leului a umflat şi mai mult datoriileOltchim (majoritatea în valută), determinând pierderi pe parteafinanciară, iar compania a întâmpinat dificultăţi tot mai mari înaccesarea de credite pentru a-şi susţine activitatea. Cândconducerea combinatului s-a înţeles cu Guvernul să accesezegaranţii de stat pentru a putea lua noi împrumuturi, PCC a reclamatdin nou măsura ca ajutor de stat. Între timp au venit şi crizaeconomică, scăderea cererii pe pieţele externe şi închidereaArpechim, care au accentuat problemele Oltchim, aducând-o însituaţia de acum. "A fost o greşeală a acţionarului majoritar, pefondul legislaţiei neclare. Dacă s-ar fi acordat dreptul depreferinţă atunci acţionarilor minoritari, nu ar fi fost nicioproblemă, compania ar fi fost capitalizată şi alta ar fi fostsoarta Oltchim", conchide Constantin Roibu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO