Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Oil Terminal încheie S1/2020 cu un profit de 7,6 mil. lei la afaceri de 92 mil. lei

Oil Terminal (OIL), operator portuar controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a raportat pentru S1/2020 un profit net de 7,6 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 64,8% faţă de rezultatul obţinut în perioada similară a anului trecut, în timp ce afacerile au ajuns la 91,67 mil. lei, plus 12,3%.

“În perioada ianuarie-iunie 2020, veniturile din exploatare au consemnat o creştere cu 13,6% comparativ cu nivelul bugetat, în contextul creşterii veniturilor din servicii prestate, care deţin o pondere de 98,3% în cifra de afaceri şi o creştere cu 13,7% comparativ cu nivelul realizat în perioada similară a anului trecut”, se specifică în raportul semestrial al companiei.

La 30 iunie, activele totale ale Oil Terminal se cifrau la 551,5 mil. lei, în scădere uşoară, de 0,63%, faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2019, iar datoriile totale ajugeau la 102,7 mil. lei faţă de 109,6 mil. lei, nivel înregistrat la finalul anului trecut.

Oil Terminal cu 121,1 mil. lei capitalizare este controlată în proporţie de 59,62% de statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în timp ce Sebastian Valentin Dumitrescu deţine 16,7% din capitalul social. De la începutul anului, acţiunile înregistrează o scădere de 20,61%, pe fondul unui rulaj de 3,8 mil. lei.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.