Burse - Fonduri mutuale

Oferta Remedia Deva, subscrisa in proportie de peste 92%

18.12.2007, 18:41 18

Actionarii Remedia Deva au subscris peste 92% din actiunile emise in cadrul operatiunii de majorare a capitalului social cu 9,55 mil. lei (2,84 mil. euro), valoarea subscrierilor fiind de 8,78 mil. lei (2,49 mil. euro), a anuntat, vineri, distribuitorul farmaceutic. Fiecare actionar a avut dreptul sa subscrie noua actiuni noi pentru fiecare actiune detinuta. Anterior, compania a anuntat ca actiunile ramase nesubscrise de catre actionari prin exercitarea dreptului de preferinta vor fi oferite spre subscriere publicului investitor, cu o prima de emisiune intre 0,5 lei si un leu. Printre actionarii companiei se numara cetateanul austriac Tarus Valentin-Norbert, care detine 65,98% din capital, si fondul de investitii american Julius Baer, cu 5,18%. Vanzarile Remedia in primele 11 luni s-au situat la nivelul de 30,7 mil. euro (104,6 mil. lei), peste cele realizate pe tot anul trecut, de circa 23 mil. euro (81 mil. lei). In lunile septembrie si octombrie compania a obtinut un profit de 0,6 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO