Burse - Fonduri mutuale

Oferta Casa de Bucovina a fost subscrisa in proportie de 25% cu patru zile inainte de final

08.01.2008, 17:52 25

Cu patru zile inainte de inchiderea ofertei publice initiale de listare a companiei hoteliere Casa de Bucovina - Club de Munte erau subscrise 25% din actiunile puse in vanzare.
Investitorii subscrisesera pana ieri actiuni Casa de Bucovina in valoare de circa 0,63 mil. euro (2,27 mil. lei).
Cei mai multi dintre analisti nu considera oferta foarte atractiva, cel putin din perspectiva investitorilor mici de la Bursa, recomandand totusi ca cei interesati sa ia in calcul un interval mai lung de timp, de cel putin trei ani de zile.
"Per total oferta nu este una grozava. Nu cred ca investitorii mici vor cauta actiunile Casa de Bucovina. Cei interesati de acest sector ar trebui sa aiba in vedere un termen mai lung, de cel putin trei ani. Oferta ar putea fi interesanta insa din perspectiva unui investitor mai mare care doreste sa achizitioneze un pachet important din companie", spune Mihai Alexa, analist la societatea de intermediere Broker Cluj.
Analistii de la societatea de brokeraj Vanguard au calculat un pret tinta pentru titlurile Casa de Bucovina de 0,1369 lei/actiune, cu mult sub cel la care sunt puse in vanzare prin oferta, de 0,2 lei/actiune.
Pretul a fost determinat pe baza metodei multiplilor, casa de brokeraj indicand un nivel PER pe baza pretului din oferta si profitul estimat pentru 2007 si 2008 de 49,1, respectiv 40,3, mai ridicat decat alte companii de pe piata noastra si din regiune.
"Societatea are un nivel de profitabilitate usor mai scazut fata de media sectorului din care face parte si activeaza insa intr-un domeniu care desi se dezvolta deocamdata destul de greoi are un potential puternic de crestere in viitor", considera Mihai Frunza, analist la Vanguard.
Analistii de la Intercapital Invest considera ca perspectivele pe termen lung ale emitentului sunt unele bune, in conditiile derularii investitiilor pe care compania le are in vedere pentru urmatoarea perioada si imbunatatirii infrastructurii din Romania, se arata intr-un raport al casei de brokeraj. Casa de Bucovina vrea sa se listeze la Bursa prin vanzarea unui pachet reprezentand circa 37,3% din capitalul initial al companiei, la un pret de oferta de 0,2 lei/actiune, valoarea totala a acesteia ridicandu-se la 2,5 mil. euro (9,1 mil. lei).
Oferta este considerata ca fiind incheiata cu succes indiferent de nivelul de subscriere, in cazul in care aceasta va fi suprasubscrisa aplicandu-se metoda pro-rata, la fel ca in cazul ofertei Transgaz.
Actionarul majoritar al Casei de Bucovina - Club de Munte este SIF Mutenia, care doreste sa investeasca banii strasni prin oferta in dezvoltarea si modernizarea bazei hotelere si de tratament.
Activitatea companiei consta in principal din administrarea hotelului Best Western Bucovina - Club de Munte, singurul hotel de patru stele din zona, situat in statiunea Gura Humorului, in vecinatatea Manastirii Humorului si a Voronet. Hotelul are 130 de camere de cazare pe o suprafata desfasurata de 11.900 de metri patrati. Emitentul mai este proprietarul cabanei Arinis, al vilelor Arinis 1 si 2, cu suprafete de 57 si respectiv 68 de metri patrati, si al unor terenuri in suprafata de peste 17 hectare.
Analistii spun ca oferta este atractiva din punctul de vedere al valorii contabile a companiei, indicatorul P/B (n.r. - pret raportat la valoarea contabila) fiind de 1,07, cu mult sub media sectorului, care este de peste 2.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO