Burse - Fonduri mutuale

O gură de aer: Companiile listate din Europa nu mai trebuie să îşi publice rapoartele finale pe 2019 până pe 30 aprilie. Indicaţiile ESMA

O gură de aer: Companiile listate din Europa nu mai...

Autor: Alex Ciutacu

27.03.2020, 11:16 248

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) a urmat exemplul autorităţii de supraveghere din Marea Britanie şi le-a dat companiilor mai mult timp pentru a-şi publica rapoartele contabile finale, pe fondul dificultăţilor generate de pandemia de COVID-19, potrivit FT.

ESMA a recomandat ca autorităţile financiare din UE „să acţioneze cu toleranţă” faţă de companiile care au nevoie de mai mult timp pentru a-şi publica rapoartele financiare.

Regulamentele Uniunii Europene arată că o companie care îşi termină anul contabil în data de 31 decembrie trebuie să publice rapoarte finale până la data de 30 aprilie, iar cei care termină jumătatea anului contabil la 31 decembrie au timp până în data de 31 martie să publice datele pentru jumătate de an.

Acum, autorităţile de supraveghere naţionale au fost instruite să aloce o perioadă suplimentară de două luni pentru raportul contabil pe un an de activitate, respectiv o lună suplimentară pentru rapoartele de jumătate de an, şi „să nu prioritizeze acţiuni de supraveghere” pentru cei care raportează cu întârziere.

Joi, autoritatea pentru supraveghere financiară din Marea Britanie (FCA), a anunţat că toate companiile listate la Londra vor beneficia de o perioadă suplimentară de două luni înainte de a-şi publica rapoartele anuale auditate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO