Burse - Fonduri mutuale

O acalmie cel puţin aparentă a disputei sino-americane a bucurat joi bursele lumii

O acalmie cel puţin aparentă a disputei sino-americane...

Autor: Dan Grigore Ivan

06.04.2018, 00:05 478

Pieţele de capital din Europa şi Asia au afişat aprecieri importante, după ce au observat miercuri cum bursa americană a reuşit să închidă şedinţa de tranzacţionare în zona pozitivă, după ce marea majoritate a zilei a trenat în deprecieri ce afişau între -2% şi -1%.

Indicele EURO STOXX 600, ce reuneşte cele mai mari 600 de companii europene, a crescut cu peste 1,6% ieri, una dintre cele mai mari creşteri zilnice din acest început de an.

Principalele locomotive au fost sectorul tehnologiei, puternic lovit în ultimele zile, în timp ce companiile care activează în domeniul materiilor prime au figurat cu aprecieri importante, acestea fiind printre primele care ar putea fi afectate dacă schimburile comerciale sunt îngreunate de taxe vamale.

Totodată, în Japonia creşterea a fost de 1,53%, în vreme ce indicele Global Dow, format din cele mai mari 150 de companii la nivel mondial, a avansat cu 0,61%.

Sentimentele investitorilor s-au schimbat după ce aceştia au interpretat ultimele acţiuni şi declaraţii ale oficialilor americani şi chinezi drept o slăbire a tonului cu mult mai vindicativ din ultima perioadă.

Taxele vamale cu care ar putea răspunde China au potenţialul de a ataca cel mai dur tocmai nucleul electoral al lui Donald Trump, iar Partidul Republican este îngrijorat de implicaţiile unui război comercial cu China, mai ales în apropierea alegerilor pentru Congres.

În ultima perioadă, traiectoria burselor lumii a fost influenţată decisiv de părerile şi perspectivele pe care le are comunitatea investiţională cu privire la viitorul schimburilor comerciale mondiale, cu predilecţie cele care includ blocuri economice masive, precum Statele Unite, Europa, China sau Japonia.

grigore.ivan@zf.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO