Burse - Fonduri mutuale

Nuclearelectrica vrea să împartă cu acţionarii 70% din profitul net al anului 2020: randament de 6,3%. Acţiunile scad la Bursa de Valori Bucureşti

Nuclearelectrica vrea să împartă cu acţionarii 70%...

Autor: Liviu Popescu

17.03.2021, 11:00 1300

♦ Marţi după-amiază acţiunile SNN se depreciau cu aproape 3% pe o lichiditate de 7,7 mil. lei, cea mai ridicată din februarie încoace.

Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), companie de stat care adminstrează centrala nucleară de la Cernavodă, convoacă acţionarii pentru a aproba distribuirea a 472 milioane de lei din profitul net pe 2020 sub formă de dividende, adică o rată de repartizare de aproape 70%.

Astfel, compania la care statul român, prin Ministerul Energiei, are 82,5%, vrea să-şi remunereze investitorii cu un dividend brut de 1,56 lei pe acţiune, echivalentul unui randament de 6,3%.

Pe parcursul şedinţei de ieri acţiunile SNN se depreciau cu aproape 3%, la 23,95 lei pe o lichiditate de circa 7,7 mil. lei, cu alte cuvinte o reacţie negativă a investito­rilor cu privire la propunerea consiliului de administraţie. Însă de la începutul anului 2021 acţiunile SNN au o creştere de 34%, printre cele mai performante din prima ligă bursieră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO