Burse - Fonduri mutuale

Norofert, producător de îngrăşăminte organice şi cea mai recentă listare de la Bursa românească, şi-a majorat de şapte ori afacerile în S1/2020, până la 14,4 mil. lei, şi a trecut pe profit de 3,4 mil. lei. Grupul a atins deja obiectivul de venituri pentru întreg anul 2020

Norofert, producător de îngrăşăminte organice şi...

Autor: Tibi Oprea

02.09.2020, 18:30 1257

Norofert Group (simbol bursier NRF), principalul producător român de îngrăşăminte organice, a raportat o cifră de afaceri consolidată de 14,4 milioane lei în prima jumătate a anului 2020, cu 492% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reuşind să închidă perioada de raportare cu un profit net de 3,4 milioane lei, faţă de pierderea de 263.274 de lei din S1/2019, potrivit datelor din raportul semestrial publicat miercuri la Bursă.

„Suntem mulţumiţi de rezultatele financiare interimare pe care le-am înregistrat în prima jumătate a acestui an. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi în ciuda condiţiilor economice şi meteorologice dificile, Norofert a înregistrat creşteri remarcabile în primele şase luni ale anului 2020. În continuare, obiectivul nostru rămâne campania de toamnă în curs de desfăşurare şi deşi am reuşit să ne atingem obiectivul de venituri pentru acest an, vom continua să le creştem pentru a ne îndeplini obiectivele de profit stabilite pentru 2020. Cu toate acestea, aşa cum este specific sectorului nostru de activitate, rezultatele anuale vor depinde în mare măsură de circumstanţe asupra cărora nu avem control - condiţiile meteorologice”, a declarat Vlad Popescu, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Norofert.

Prima jumătate a anului 2020 a fost o perioadă volatilă pentru sectorul agricol românesc, marcată de două evenimente majore - pandemia de COVID-19 şi seceta severă. “Efectul COVID-19 asupra Norofert a fost minim, deoarece pandemia nu a afectat activitatea operaţională sau de vânzare a Grupului. Seceta severă a avut totuşi un impact negativ asupra scăderii marjei de profit a Norofert. Cu toate acestea, în pofida acestor şase luni pline de provocări, Grupul a reuşit să atingă deja obiectivul pentru venituri stabilit pentru întregul an 2020”, menţionează reprezentanţii Norofert.

La nivel de grup, Norofert a închis S1/2020 cu o creştere de 596% a veniturilor din exploatare, iar cifra de afaceri a crescut cu 492%, de la 2,4 mil. lei în S1/2019 la 14,4 mil. lei în S1/2020.

“Facilitatea de producţie mai mare, capacitatea de vânzare crescută şi recunoaşterea mai mare pe piaţă au contribuit la creşterea semnificativă a vânzărilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşterea controlată a cheltuielilor, precum şi amploarea considerabilă a dimensiunii afacerii au contribuit la încheierea perioadei de raportare cu un rezultat operaţional de 4,5 milioane de lei, cu 2.926% mai mare decât rezultatul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Conducerea atribuie această îmbunătăţire semnificativă a performanţei capitalului accesat de grup prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti”, se arată în comunicatul de presă remis ZF după publicarea rezultatelor.

Norofert Group a intrat la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti pe 3 martie 2020. În şase luni de la debut, acţiunile NRF s-au aflat printre cele mai tranzacţionate acţiuni locale. În perioada cuprinsă între 3 martie şi 1 septembrie au fost executate tranzacţii cu 1.827.139 de acţiuni NRF în valoare totală de 23.981.494 lei.

Pentru a doua jumătate a anului, Norofert se aşteaptă la o creştere a vânzărilor în timpul campaniei de toamnă, comparativ cu performanţa anului anterior. Grupul vizează, de asemenea, investiţii suplimentare în procesul de extindere şi îmbunătăţire a capacităţii de producţie prin construirea unei noi linii de mare capacitate pentru îngrăşăminte de sol. Se estimează că investiţia aceasta va spori capacitatea actuală de producţie a granulelor şi peleţilor Norofert până la patru camioane pe zi şi va permite crearea de noi produse care să depăşească standardele actuale ale pieţei.

Grupul îşi continuă procesul de extindere în Statele Unite ale Americii. În aprilie 2020, Norofert a înfiinţat  în statul Ohio, filiala Norofert SUA, LLC. În iulie 2020, Grupul a primit aprobarea pentru distribuţia şi comercializarea primelor patru produse special dezvoltate pentru piaţa din SUA. În august, a fost închiriat un spaţiu de depozitare în Cleveland, Ohio, unde a fost trimis primul container cu produse Norofert. Grupul se aşteaptă ca primul lot de produse Norofert să ajungă la fermierii din Ohio în a doua parte a anului, în timpul campaniei de toamnă.

Norofert Group este principalul producător de inputuri organice din România. Înfiinţată în 2000 ca afacere de familie, compania a început iniţial ca importatoare de îngrăşăminte de înaltă calitate de pe pieţele occidentale în România. În 2015, odată cu preluarea afacerii de către Vlad Popescu, compania a început să producă îngrăşăminte ecologice, produse fitosanitare organice, cum ar fi insecticide şi fungicide precum şi tratamente foliare şi pentru seminţed reţetele sale originale. Între 2017 şi 2019, compania a înregistrat o creştere rapidă după ce a dezvoltat o tehnologie proprie numită BioChain şi a lansat o premieră în sectorul agricol, tableta efervescentă.

Astăzi, Norofert este un grup de companii care include o linie de produse pentru agricultura ecologică (Norofert Organic), o linie de produse pentru agricultura convenţională (Karisma) şi o linie de produse pentru grădinari şi fermieri mici (Norofert Fito).

Pe 3 martie 2020, acţiunile companiei au intrat la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul „NRF”, iar pe 5 iunie 2020, obligaţiunile Norofert au debutat sub simbolul „NRF25” pe piaţa ATS-Bonds a BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO