Burse - Fonduri mutuale

Norofert finalizează o nouă achiziţie: Producătorul de îngrăşăminte organice cumpără o fermă de 1.000 de hectare din judeţul Teleorman, într-o tranzacţie ce se ridică la 9,5 mil. de lei

Norofert finalizează o nouă achiziţie: Producătorul...

Autor: Robert Manea

08.03.2021, 19:27 1301

Norofert, principalul producător român de inputuri organice cotat la Bursă, cumpără o fermă din judeţul Teleorman, operată de cultivatorul de cereale Agroprod Cev SRL, într-o tranzcţie ce se ridică la 9,5 mil. de lei (1,95 mil. de euro).

„Încă de la listarea companiei noastre pe BVB, una dintre ideile de dezvoltare a afacerii a fost achiziţionarea unei ferme care să fie deja utilată şi pregătită să funcţioneze încă din prima zi. Judeţul Teleorman este unul de tradiţie pentru agricultură, iar calitatea solului şi faptul că ferma este situată în apropiere de Portul Zimnicea de la Dunăre sunt câteva dintre punctele forte pentru care ne-am propus să realizăm această investiţie. Ne dorim ca noua linie de business să devină una strategică în dezvoltarea Norofert Group,” a declarat Vlad Popescu, CEO Norofert SA.

Preţul convenit cu vânzătorii pentru dobândirea tuturor părţilor sociale emise de Agroprod Cev SRL este de 1,88 mil. de euro.

Din această sumă, 675.000 de euro reprezintă preţul pentru transferul contractelor de arendă pentru 750 de hectare de teren, 805.000 de euro preţul utilajelor şi echipamentelor iar 400.000 de euro preţul pentru bază.

Totodată, Norofert va achiziţiona contracte de arendă pentru un număr de maximum 250 de hectare adiţionale la un preţ suplimentar de 900 de euro/hectar.

Astfel, valoarea totală a tranzacţiei pentru 1.000 de hectare de teren, utilaje cât şi baza nu va depăşi 1,95 milioane euro.

Pentru 2020, Norofert a raportat un profit net de 6,3 mil. lei, în urcare cu 36% faţă de 2019, la venituri consolidate de 24,4 mil. lei, plus 64%, potrivit datelor din raportul anual preliminar.

Norofert este deţinută în proporţie de 38,7% de Vlad Popescu (fondator) şi în proporţie de 30,7% de Ileana Popescu, în timp ce Marius Alexe are o participaţie de 11,6%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO