Burse - Fonduri mutuale

Mult a fost, puţin a ramăs: Bursa românească mai are câţiva paşi până la pragul psihologic de 10.000 de puncte pe care îl poate atinge chiar zilele acestea

Mult a fost, puţin a ramăs: Bursa românească mai are...

Autor: Liviu Popescu

04.12.2019, 18:06 314

Bursa românească mai are câţiva paşi până la a sparge pragul psihologic de 10.000 de puncte, pentru prima oară din octombrie 2007 încoace, ceea ce arată că anul 2019, în pofida unui început cu stângul, poate fi cel mai bun de la criză încoace, arată datele agregate de ZF.

Miercuri seară, pe 4 decembrie, bursa românească a închis la 9.948 de puncte, adică la o distanţă de doar 0,52% pentru a atinge nivelul de 10.000 de puncte, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor de la bursă.

Prin urmare, pe baza unui calcul realizat de ZF cu privire la apreciere media zilnică anul acesta, de 0,13%, indicele BET poate atinge 10.000 de puncte chiar în această lună.

Dar raportat la o medie zilnică din ultimele 10 şedinţe de tranzacţionare, respectiv de 0,3%, susţinută şi de promisiunile de eliminare ale prevederilor de taxare a companiilor prin OUG 114, indicele BET poate atinge 10.000 de puncte chiar săptămâna aceasta, arată datele ZF.

Premierul Orban a afirmat recent că Guvernul PNL îşi asumă răspunderea pentru abrogarea sau modificarea prevederilor Ordonanţei 114, dacă Parlamentul nu reuşeşte să facă acest lucru.

Cu o apreciere de 4% a indicelui principal BET în noiembrie, bursa de la Bucureşti şi-a croit nestingherită drum spre maximul ultimilor 12 ani, chiar dacă în această lună a avut loc schimbarea de fotolii de la Palatul Victoria, iar ulterior situaţia economică în degradare, reflectată şi de un deficit de 4% din PIB, a dus la cea mai grea rectificare de la criză încoace.

Indicele BET este este reprezentant într-o măsură foarte mare de companii din energie dar şi de bănci, care ar putea beneficia în perioada următoare de relaxarea condiţiilor fiscale, în urma promisiunilor premierului Orban de a elimina taxele impuse prin Ordonanţa 114.

Luna decembrie a adus în ultimii 20 de ani o apreciere medie de 2% a indicelui principal BET, fiind în clasamentul celor mai profitabile luni dintr-un an pentru investitorii de la bursa românească, alături de ianuarie (5,5%), aprilie (2,7%) şi februarie (2,4%), potrivit calculelor realizate de ZF din anul 2000 încoace.

Astfel, pe baza datelor din ultimele două decenii, următoarea perioadă de la bursa de la Bucureşti ar trebui să fie pe verde, cu creşteri ale indicelui bursieri şi implicit ale acţiunilor, susţinută şi de un suflu pozitiv de pe pieţele externe în ceea ce este caracterizat de analişti ca “Santa Claus Rally”, adică raliul lui Moş Crăciun.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO