Burse - Fonduri mutuale

MedLife, cea mai proaspătă companie la bursă, are în ianuarie tranzacţii cu acţiuni de 37 mil. lei, 5% din total

MedLife, cea mai proaspătă companie la bursă, are în...

Autor: Liviu Popescu

03.02.2017, 00:00 728

Tranzacţiile cu acţiuni ale companiei MedLife (simbol bursier M), cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România, au însumat în luna ianuarie aproximativ 37 milioane de lei, adică 5% din totalul rulajului cu acţiuni din prima lună a anului.

Ieri, preţul unei acţiuni M era de 25,8 lei, în urcare cu 1,2% faţă de şedinţa precedentă, după ce au fost efectuate 19 tranzacţii în valoare de 274.000 de lei. MedLife s-a listat la bursă în decembrie 2016 în urma celei mai mari oferte publice private a unei companii private din istoria BVB.

Fondul de private equity V4C şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, au obţinut în urma vânzării participaţiei aproximativ 230 mil. lei. Tranzacţia a fost intermediată de Raiffeisen şi de Wood&Company. MedLife avea la preţul de ieri o capitalizare de 512 mil. lei. Compania este deţinută de familia Marcu în proporţie de 51% şi este listată pe segmentul principal al bursei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO