Burse - Fonduri mutuale

Marin Gheorghiu preia interimar conducerea companiei de stat Romaero Băneasa

Marin Gheorghiu preia interimar conducerea companiei de...

Autor: Cristina Bellu

07.01.2021, 12:20 397

Romaero Bucureşti (simbol bursier – RORX), companie strategică pentru industria aerospaţială şi de apărare a României, a anunţat joi la Bursă că administratorii societăţii au decis să-l numească la conducerea companiei pe Marin Gheorghiu, pentru un mandat de două luni, începând cu data de 11 ianuarie 2021.

“Numirea va putea înceta oricând îniante de împlinirea termenului în cazul numirii unui director general în condiţiile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”, specifică reprezentanţii Romaero într-un anunţ pe Bursă.

Începând cu luna aprilie 2020, conducerea companiei a fost asigurată interimar de Vasile Boicu, director general adjunct al companiei, după ce, mandatul lui Remus Vulpescu, care ocupa acestă poziţie din decembrie 2016, a expirat şi nu a mai fost reînnoit.

Compania este controlată în proporţie de 56,7% de statul român prin Ministerul Economiei, în timp ce SIF Muntenia (SIF4) deţine 23,2% din capitalul social, iar Fondul Proprietatea are un pachet de 18,9% din numărul de acţiuni.

În luna noiembrie a anului trecut,  Romaero a obţinut aprobarea ANAF pentru implementarea unui plan de restructurare prin Ordonanţa de Guvern nr.6 care reglementează restructurarea datoriilor la buget, ceea ce permite companiei demararea unui program de investiţii de peste 200 milioane de lei, pregătit în colaborare cu CIT Restructuring pentru următorii 5 ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO