Burse - Fonduri mutuale

Mai multă transparenţă pentru cei mai mari investitori la Bursă: Fondurile de pensii Pilon II, raportare trimestrială şi nu semestrială ca până acum

Mai multă transparenţă pentru cei mai mari investitori...

Autor: Liviu Popescu

18.12.2020, 10:00 155

În Monitorul Oficial din 16 decembrie 2020 au fost publicate modificările pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a adus normei privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor private astfel că de la data publicării administratorii de pensii private vor raporta trimestrial structura detaliată a investiţiilor, şi nu semestrial cum o făceau până acum.

Cu alte cuvinte, pe lângă structura investiţiilor la decembrie 2020, care oricum trebuia publicată date fiind vechile reglementări, participanţii, dar şi micii investitori vor putea analiza şi investiţiile la martie 2021, aşadar, în ritm trimestrial.
„Trimestrial, până la finalul trimestrului următor, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet, pentru fondul de pensii administrat privat, structura portofoliului de investiţii, prevăzută în cadrul anexei 12 detaliate pentru fiecare instrument financiar şi pentru fiecare emitent, cu date referitoare la valoarea actualizată în lei şi ponderea deţinută în activul total al fondului de pensii administrat privat la data încheierii trimestrului“, se arată în Monitorul Oficial. Norma intră în vigoare la data publicării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO