Burse - Fonduri mutuale

La ce să te uiţi când îţi alegi acţiunile din portofoliu pentru 2014

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Andrei Chirileasa

26.12.2013, 17:23 1992

Lichiditatea, evoluţia rezultatelor financiare în ultimii doi ani şi politica de dividende sunt principalele criterii pe care investitorii le au în vedere în selecţia companiilor în care să-şi plaseze banii pe bursă.

Acţiunile companiilor solide cu un istoric stabil în ceea ce priveşte plata dividendelor în ultimii ani şi lichiditate ridicată sunt în general cele mai recomandate de brokeri.

"Când alegi o investiţie trebuie să ai în vedere trei lucruri: siguranţă, beneficii şi lichiditate. Siguranţa înseamnă să investeşti într-o companie solidă, cu rezultate financiare bune, beneficiile vin din dividendele pe care companiile le distribuie, iar lichiditatea te ajută să te mişti uşor, să nu fii restricţionat atunci când vrei să cumperi şi să vinzi", explică Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

Preferatele investitorilor sunt companiile din indicele BET, companiile de stat din energie şi SIF-urile, care îndeplinesc în general cele trei criterii.

"Investitorii se uită în primul rând la companiile solide cu un istoric de dividende constante, din energie, precum Romgaz, Transgaz, Transelectrica şi Petrom. Alte companii cu un profil similar sunt Fondul Proprietatea şi unele dintre SIF-uri, respectiv cele care au arătat în ultimii ani tendinţa de a continua modelul de distribuţie a dividendelor cu care şi-au obişnuit investitorii. Acţiuni interesante sunt şi Banca Transilvania, Antibiotice şi Biofarm, care au avut profituri bune anul acesta", mai spune Chişu.

 

După doi ani de creşteri continue pe bursă, riscul unor corecţii semnificative este mai crescut, de aceea lichiditatea devine cu atât mai importantă. O acţiune lichidă pentru bursa de la Bucureşti înseamnă o acţiune cu tranzacţii medii zilnice de cel puţin 100.000 de euro (450.000 de lei). În acest moment, mai puţin de 15 acţiuni depăşesc acest prag.

De asemenea, dacă preţurile acţiunilor se corectează puternic şi nu apuci să vinzi la timp, e de preferat ca acţiunile pe care le ai în portofoliu să-ţi plătească dividende pe viitor şi să-ţi asigure astfel un flux de venituri.

Sectorul de activitate este de asemenea un criteriu important. Energia, utilităţile şi farmaceuticele sunt sectoare mai rezistente la criză, şi în general sunt considerate sectoare defensive. Teoretic, acţiunile companiilor din aceste sectoare ar trebui să scadă mai puţin decât altele, precum cele din construcţii şi imobiliare. Sectorul financiar rămâne sensibil, chiar dacă băncile par să-şi mai fi revenit în ultimii doi ani, iar investitorii trebuie să fie atenţi cum aleg acţiunile din acest sector.

 

Gradul de îndatorare al companiilor este un alt criteriu important. Cu cât o companie este mai puţin îndatorată cu atât va rezista mai bine dacă pieţele financiare intră din nou în criză. Companiile care au datorii foarte mici şi dispun de rezerve importante de cash pot oferi stabilitate portofoliilor investitorilor. Aici pot fi incluse companii precum Conpet Ploieşti (COTE), Romgaz Mediaş (SNG) şi Transgaz Mediaş (TGN).

Indicatorii de evaluare, în special PER (Price to Earnings Ratio) care reprezintă raportul dintre preţul acţiunilor şi profitul net pe acţiune, pot arăta cum este evaluată o companie comparativ cu alte companii similare. Un PER mic poate fi un indiciu privind subevaluarea companiei. O companie subevaluată are mai mult potenţial de creştere şi rezistă mai bine când piaţa scade.

Investitorii trebuie să se uite şi cât de aproape preţul acţiunilor faţă de minime/maxime. Pentru acţiunile care sunt deja la maxime multianuale va fi mai greu să supraperformeze pieţei, iar când piaţa va scădea vor fi printre cele mai vândute de investitori. În schimb, acţiunile care sunt aproape de minime multianuale pot înregistra reveniri spectaculoase, cu condiţia să nu aibă o situaţie financiară foarte dificilă. În 2013 a fost cazul dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP), ale cărui acţiuni au crescut de patru ori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO