Burse - Fonduri mutuale

Jurnal bursier 27 septembrie 2019: Bursa închide săptămâna cu un plus de 1,7% şi la maximul din 2008 încoace

Jurnal bursier 27 septembrie 2019: Bursa închide...

Autor: Liviu Popescu

30.09.2019, 00:02 193

Indicele principal BET, care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate 16 acţiuni din Bucureşti, a închis vineri, 27 septembrie 2019, la circa 9.604 puncte şi a atins astfel cel mai ridicat nivel din 2008 încoace, potrivit datelor publicate la bursă.

Indicele s-a apreciat cu 1,7% pe parcursul săptămânii trecute ca urmare atât a aşteptărilor de promovare a bursei de la Bucureşti la categoria de piaţă emergentă, aşteptări confirmate la finalul săptămânii. Vineri, toţi indicii bursieri au închis pe creştere, dinamica fiind de la 0,35% pentru indicele BET-FI la 0,8% pentru BET-Plus.

„Lichiditatea a urcat pe fondul anunţului privind trecerea la statutul de piaţă emergentă, valoarea tranzacţiilor depăşind 15,5 mil. euro. Cel mai mare aport, peste 33%, a venit din partea transferurilor cu acţiuni Banca Transilvania (TLV). Din indicele BET, cea mai bună evoluţie a fost înregistrată de acţiunile BVB, care au urcat cu 6,20%, urmate de titlurile Transgaz (TGN) cu un avans de 1,39%. La polul opus avem doar acţiunile MedLife (M) cu un declin de 2,65%, fiind astfel singurul titlu din BET care a înregistrat o scădere a preţului acţiunilor“, se arată într-un raport al brokerilor de la Prime Transaction.

De la începutul anului 2019 indicele principal BET are plus 30%, în timp ce BET-TR, care urmăreşte cele mai tranzacţionate acţiuni cât şi randamentul dividendelor plătite de acestea, are plus 41%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO