Burse - Fonduri mutuale

Investitorii de pe burse au fost dezamăgiţi de planul mondial de relansare

30.08.2010, 23:05 20

Bursa a revenit luni pe scădere, iar indicele compozit al pieţeia închis şedinţa cu 1,23% sub nivelul de vineri, după numai douăşedinţe de creştere, mişcare influenţată de declinul burseloreuropene, care au pierdut avansul din debut şi au trecut peminus.

"Evoluţia uşor pozitivă a burselor europene de la deschidereaşedinţei a venit pe fondul deciziei băncii centrale nipone, care aanunţat luni că a extins programul de lichiditate. Jucătorii însăs-au arătat dezamăgiţi de măsurile adoptate, iar burseleinternaţionale au început să piardă din avans. În schimb, pe planlocal piaţa a fost indecisă, iar lichiditatea foarte mică", adeclarat Darie Moldovan, directorul de operaţiuni al SSIF Broker(BRK).

El a adăugat că investitorii aşteaptă date privind piaţa munciiîn America, care urmează să fie publicate la sfârşitul acesteisăptămâni, iar estimările sunt destul de pesimiste.

Deşi în deschiderea sesiunii acţiunile se tranzacţionau lacotaţii uşor mai jos faţă de finalul săptămânii trecute, iartitlurile SIF consemnau un avans mediu de 1,55%, jucătorii auintrat la vânzare şi au adus toţi indicii pe scădere.

Acţiunile şi-au adâncit pierderile până la jumătatea şedinţei,iar segmentul SIF a pierdut integral avansul din debut, încontextul în care piaţa s-a menţinut puţin lichidă.

La închidere, indicele BET-FI se situa cu 0,35% mai jos faţă denivelul de vineri.

Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece acţiuni, analizatede indicele BET, au fost efectuate la cotaţii în coborâre în mediecu 1,23%, iar indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectăevoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv SIF-urile, ascăzut cu 0,81%.

Titlurile companiilor din sectorul energetic au consemnat ceamai accentuată corecţie, cu un minus de 1,51% pentru indiceleBET-NG, în special ca urmare a scăderii preţurilor pentru acţiunileRompetrol Rafinare (RRC), care au coborât cu 4,55%. AdministratoriiRompetrol Rafinare (RRC) au anunţat vineri că acţionarii suntconvocaţi la 30 septembrie pentru a decide conversia în acţiuni aobligaţiunilor nerăscumpărate de la stat şi majorarea capitaluluisocial al companiei cu valoarea acestora.

Potrivit directorului financiar al grupului Rompetrol, DmitriGrigoriev, grupul KazMunaiGaz, acţionarul majoritar al Rompetrol,nu poate răscumpăra toate obligaţiunile, în condiţiile în care înprimul semestru a înregistrat pierderi nete de 100 de milioane dedolari şi ia în considerare să aibă Guvernul ca partener înrafinărie.

Suma maximă cu care capitalul ar urma să fie majorat esteechivalentul în lei al sumei de 517 milioane de euro, adicăvaloarea tuturor obligaţiunilor emise de Rompetrol Rafinare la2003.

Lichiditatea totală a pieţei a fost doar de 7,75 milioane de lei(1,83 milioane de euro), cu 38% sub valoarea tuturor transferurilorde vineri, de 12,5 milioane de lei (2,9 milioane de euro).

La închiderea şedinţei de la Bursă, pieţele europene înregistrauevoluţii indecise, cu variaţii mici în plus sau în minus, iar piaţaamericană a deschis ziua cu o scădere nesemnificativă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO