Burse - Fonduri mutuale

Indicele BET scade cu 0,26% miercuri, pe un rulaj anemic

Indicele BET scade cu 0,26% miercuri, pe un rulaj anemic

Autor: Dan Grigore Ivan

27.09.2018, 00:00 102
Indicele BET, referinţa bursei bucureştene, a scăzut ieri cu 0,26%, pe fondul unui rulaj de aproximativ 20 mil. lei, ce aduce aminte mai mult de zilele de vară.  Din cei 15 constituenţi ai indicelui BET, recent mărit cu doi membri, trei au fost în teritoriul pozitiv, şapte au figurat cu deprecieri, în timp ce cinci au afişat aceleaşi cotaţii ca în şedinţa de marţi. Cea mai mare apreciere a fost consemnată de Purcari, cu 2,75%. Purcari este la prima apreciere de la intrarea în BET din această săptămână.  La polul opus, Transgaz a figurat cu cea mai puternică depreciere, respectiv de 2,5%.  De asemenea, Sphera Franchise Group (SFG), cea de a doua companie ce a intrat în indicele BET, a afişat o depreciere de 2%, prima în această calitate de membră a BET-ului.  Cel mai tranzacţionat emitent de ieri a fost BRD Groupe SocGen, ce a figurat cu tranzacţii de peste 4,1 mil. lei. Locul secund a fost ocupat de SIF Oltenia, la mică distanţă, respectiv 3,911 mil. lei, în vreme ce podiumul a fost completat de Fondul Proprietatea cu 3,8 mil. lei. Trei din cele cinci SIF-uri au intrat în topul celor mai tranzacţionate zece companii de la Bucureşti, respectiv SIF Oltenia, SIF Transilvania (locul opt) şi SIF Moldova (locul nouă). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO