Burse - Fonduri mutuale

IAR Ghimbav negociaza intrarea in China

28.06.2009, 18:52 77

Producatorul de elicoptere IAR Brasov (IARV) este in tratative pentru livrarea de avioane civile si militare catre guvernul chinez, pana in acest moment existand deja un acord pentru achizitia unui elicopter civil de tipul IAR 316 B.

"Chinezii au un program ambitios de dotare cu elicoptere din cauza unui accident la care n-au putut interveni. Programul prevede achizitia a circa 1.700 de elicoptere atat civile, cat si militare. In urma vizitei oficiale a lui Constantin Nita in China s-au identificat niste oportunitati de afaceri si sunt sanse reale ca parteneriatul sa se concretizeze. Suntem la a doua runda de negocieri si deja am cazut de acord pentru livrarea unui elicopter usor de tipul IAR 316B. China are nevoie de circa 70 de elicoptere din aceasta clasa", a declarat Neculai Banea, directorul general al IAR Brasov, prezent la targul de specialitate de la Paris.
Conducerea producatorului autohton de elicoptere s-a intalnit cu reprezentantii chinezi mai multe zile la rand in cadrul targului pentru a purta negocieri. De asemenea, IAR Brasov va fi prezenta anul acesta in luna septembrie la targul din China, Air China, pentru a continua negocierile.
Potrivit lui Neculai Banea, anual IAR Brasov produce si realizeaza mentenanta si modernizari pentru circa 30-40 de elicoptere. Pretul unui elicopter poate sa sara de 10 mil. euro, in functie de dotare si echipare.
Directorul IAR Brasov a mai spus ca firma mixta Eurocopter SA, la care producatorul autohton are 49% din actiuni, vrea sa produca un nou tip de elicopter.
 
IAR Brasov taie doua treimi din angajati in urmatorul an
Actionarii IAR Brasov au aprobat la finele saptamanii trecute planul de restructurare si reorganizare a companiei care include in prima faza disponibilizarea unui numar de circa 343 din cei 901 de salariati ai societatii. Alti 350 de angajati din cei 558 de care va dispune societatea incepand cu 1 iulie ar putea pleca din companie de la 1 aprilie 2010.
"Structura organizatorica si de personalÉ se va baza pe 280 de posturi. Aceasta se va elabora tinandu-se cont de portofoliul de comenzi, volum de activitate si structura programului de productie aferent perioadei 2010-2011", se arata in raportul companiei.
Potrivit conducerii IAR Brasov, reducerea personalului face mai atractiva compania pentru preluari, in conditiile in care in perioadele de criza marile companii din domeniul aeronautic nu vor sa-si creasca numarul de angajati.
Producatorul de elicoptere si-a bugetat pentru acest an o cifra de afaceri de 160 mil. lei (37,8 mil. euro), in scadere cu 21,5% fata de cea realizata in 2008, ca urmare a fondurilor mai mici alocate de la bugetul de stat pentru aviatie.
"Peste tot in lume statul a fost cel mai mare sustinator al companiilor aeronautice in aceasta perioada de criza, numai la noi statul este cea mai mare problema. Nu sunt bani alocati la buget. Vrem sa ne diversificam activitatea in sensul de a realiza tot ciclul de productie de la proiectare si pana la realizarea componentelor de serie", a spus Banea.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO