Burse - Fonduri mutuale

HSBC Asset Management, cu active de 440 miliarde dolari sub administrare, intră pe piaţa din România

HSBC Asset Management, cu active de 440 miliarde dolari...

Autor: Marius Oncu

18.07.2014, 14:55 563

HSBC Global Asset Management a fost înscrisă la cererea autorităţilor britanice în registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

ASF a fost notificată în luna iunie de autorităţile britanice pentru piaţa financiară referitor la intenţia HSBC Global Asset Management de a presta servicii pe teritoriul României, în baza liberei circulaţii a serviciilor în UE, se arată într-un raport al instituţiei.

Compania britanică va desfăşura pe teritoriul României, conform notificării din partea autorităţilor britanice, activităţi de administrarea de portofolii individuale de investiţii, inclusiv a celor deţinute de fondurile de pensii, şi activitatea de consultanţă pentru investiţii privind instrumentele enumerate în anexa I secţiunea C din Directiva 2004/39/CE, printre care valorile mobiliare, instrumentele pieţei monetare, contracte de opţiuni, la termen, swap şi la termen pe rata dobânzii, precum şi instrumente derivate pentru transferul riscului de credit, se arată în anunţul ASF.

De asemenea, HSBC Global Asset Management poate desfăşura în România activitatea de păstrare şi gestionare legată de titlurile de participare ale organismelor de plasament colectiv.

HSBC Global Asset Management este divizia de management de active a grupului financiar britanic HSBC.

Activele administrate de HSBC Global Asset Management totalizau 439,4 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie, cu afaceri semnificative în Europa, Asia-Pacific, America de Nord, America Latină şi Orientul Mijlociu.

 

Încălcarea Legii Concurenţei poate duce la amenzi de milioane de euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO