Burse - Fonduri mutuale

​Horia Gustă, CEO al Certinvest: Ce s-a întâmplat marţi la adunarea generală a acţionarilor SIF Oltenia nu are nicio legătură cu modul în care ar trebui să se desfăşoare o astfel de şedinţă. Este o situaţie regretabilă şi poate naşte derapaje

​Horia Gustă, CEO al Certinvest: Ce s-a întâmplat...

Autor: Tibi Oprea

29.04.2020, 19:31 367

Horia Gustă, director general al Certinvest şi preşedinte al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), spune că împărţirea în două tabere a acţionarilor SIF Oltenia (SIF5) la adunarea generală din 28 aprilie, după ce unui grup de acţionari i-a fost refuzat accesul în sala de şedinţă, este o situaţie regretabilă care ar putea crea precedente şi derapaje.

“Situaţia regretabilă cu care se confruntă acţionarii SIF Oltenia este foarte gravă din perspectiva guvernantei corporative, dar şi a precedentului care se creează. Astfel există potenţialul de a naşte derapaje care să afecteze iremediabil drepturile investitorilor şi credibilitatea pieţei de capital, în general vorbind. Încercăm să construim, pas cu pas, încredere, reputaţie şi notorietate pieţei de capital, dar avem, din nefericire, cazuri care încalcă flagrant legislaţia în vigoare, codurile de bune practici, regulamentele ASF şi BVB. Ce s-a întâmplat ieri la SIF Oltenia nu are, din punctul meu de vedere, nicio legătură cu modul în care ar trebui să se desfăşoare o Adunare Generală a Acţionarilor, care ar trebui să respecte, mai presus de orice, dreptul de proprietate al actionarilor şi beneficiile sau obligaţiile ce decurg din acesta. Acei administratori care nu înţeleg limpede această chestiune fundamentală nu au ce să caute în piaţa de capital. Eu am încredere în Autoritatea de Supraveghere Financiară care, în virtutea atribuţiilor şi expertizei pe care o deţine, sunt convins că va lua măsurile ce se impun, atât pentru a clarifica acest context, dar, mai ales, pentru a nu replica genul acesta de abordare”, spune Horia Gustă, care prin intermediul unor fonduri ale Certinvest este acţionar semnificativ indirect la SIF Oltenia.

Miercuri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să suspende de la tranzacţionare acţiunile SIF Oltenia până la clarificarea situaţiei existente de după adunarea acţionarilor din 28 aprilie.

ASF notează că ambele seturi de hotărâri au îndeplinit condiţiile de cvorum şi majoritatea de vot necesare adoptării de rezoluţii, dar prezintă hotărâri contradictorii cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi.

“În cursul zilei de 28.04.2020 au fost înregistrate la ASF o serie de sesizări din partea unor acţionari ai SIF Oltenia cu privire la refuzul reprezentanţilor SIF Oltenia de a permite accesul acestora în sediu, pentru a putea lua parte la lucrările AGOA din 28.04.2020, motivat de faptul că deja şi-au exprimat votul prin corespondenţă”, menţionează ASF în raportul publicat miercuri la Bursă.

“În aceste condiţii există posibilitatea ca votul unor acţionari să fi fost luat în considerare la calculul cvorumului şi majorităţilor de vot în cazul ambelor întruniri”. Astfel, ASF a decis să suspende de la tranzacţionare acţiunile SIF Oltenia până la clarificarea acestei situaţii. Suspendarea nu se poate face mai mult de 10 zile. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO