♦ Grupul a implementat în ultimele două luni măsuri de protecţie a businessurilor şi a angajaţilor pentru a asigura sustenabilitatea acestora, inclusiv reducerea temporară a salariilor managementului cu 25%-50%.
Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, controlat de Dorel Goia, estimează pentru primul semestru al anului o cifră de afaceri de 478 milioane de lei, în creştere cu 15% comparativ cu perioada similară din 2019, şi o profitabilitate imbunatăţită, cu o EBITDA de 47 milioane de lei, în urcare cu 32%, pe fondul cererii mai mari decât prognozele iniţiale, a anunţat compania într-un raport la BVB.
„Ne aşteptăm ca afacerile Grupului în primele şase luni din 2020 să fie cel puţin la acelaşi nivel ca în primele şase luni din 2019, însă cererea a fost mai mare decât ne-am aşteptat şi vom creşte cu 15% peste anul trecut cu o profitabilitate îmbunătăţită. Managementul Grupului a luat măsurile necesare pentru a asigura o lichiditate adecvată şi a redus costurile operaţionale unde a fost necesar. Este important să ne concentrăm pe repornirea economiei şi pe oportunităţile pe care următoarea perioadă ni le va prezenta“, a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast.