Burse - Fonduri mutuale

Grupul Sphera, care deţine KFC şi Pizza Hut în România, raportează pentru 2019 un profit de 55,5 mil. lei, de peste două ori mai mare faţă de 2018, la vânzări de 955 mil. lei. Georgios Argentopoulos, CEO: Vânzările au rămas puternice, iar marjele noastre s-au îmbunătăţit, în ciuda provocărilor prezente. Am deschis 16 restaurante în 2019

Georgios Argentopoulos, CEO al Sphera

Georgios Argentopoulos, CEO al Sphera

Autor: Cristina Bellu

25.02.2020, 00:05 597

Sphera Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanţurilor de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, a raportat pentru 2019 un profit net 55,5 millioane lei, în creştere cu 129% faţă de 2018, în contextul unor vânzări de 955 milioane lei, în creştere cu 23,8% determinată de un avans de 19% al vânzărilor în T4/2019, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza raportului financiar preliminar publicat de companie.

Excluzând impactul adoptării IFRS 16, grupul a avut un profit net de 64,16 milioane lei, plus 164,5%.

Pentru anul 2019, vânzările restaurantelor comparabile (like for like) la nivelul Sphera au crescut cu 7,8% faţă de anul precedent, fiind susţinute de o creştere de 9,2% pentru KFC România, o creştere de 16,2% pentru KFC Moldova, o creştere de 5,6% pentru KFC Italia, o creştere de 1,2% pentru Pizza Hut şi o creştere de 1,0% pentru Taco Bell, arată datele transmise luni de companie. În ultimul trimestru al anului, vânzările comparabile au crescut cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO