Burse - Fonduri mutuale

Grupul de clinici Dent Estet, controlat de MedLife, anunţă afaceri de 47 mil. lei la nouă luni din 2019, plus 34%. Compania este deţinută în proporţie de 60% de MedLife şi 40% de Oana Taban, fondatoarea businessului

Oana Taban, CEO: Rezultatele indică o performanţă dublă faţă de estimările de la începutul anului.

Oana Taban, CEO: Rezultatele indică o performanţă dublă faţă de estimările de la începutul anului.

Autor: Cristina Bellu

27.11.2019, 00:07 349
Dent Estet, operatorul de servicii stomatologice controlat de MedLife, a încheiat primele nouă luni ale anului cu afaceri de 46,7 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 34% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor transmise de companie.

„Rezultatele indică o performanţă dublă faţă de estimările de la începutul anului, atingând deja valoarea cifrei de afaceri pe întreg anul 2018“, spune Oana Taban, fondator & CEO al grupului Dent Estet. 

Cea mai mare pondere în evoluţia cifrei de afaceri au avut-o serviciile de implantologie dentară, unde veniturile raportate pe acest segment au crescut cu 46% în primele nouă luni ale lui 2019 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO