Burse - Fonduri mutuale

Greva angajaţilor i-a convins pe acţionarii polonezi să păstreze locurile de muncă la Uzinele Sodice Govora

Mediafax Foto

Autor: Mediafax

29.04.2013, 00:00 217

Greva generală a salariaţilor de la Uzinele Sodice Govora s-a încheiat, sâmbătă dimineaţă, după ce negocierile dintre patronatul combinatului şi sindicat au luat sfârşit, iar contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, patronatul acceptând păstrarea celor 770 de locuri de muncă.

„Am semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2013, suntem bucuroşi că am finalizat în sfârşit aceste negocieri, iar greva generală s-a încheiat după două zile şi oamenii au reluat activitatea“, a declarat preşedintele sindicatului Sodistul, Adrian Gheorghe Mugioiu, care nu a dat alte detalii în legătură cu modul în care au fost soluţionate revendicările salariaţilor şi nici alte date privind conţinutul contractului colectiv de muncă.

La începutul săptămânii, aproape 60 de angajaţi ai combinatului au intrat în greva foamei, între care şi liderul de sindicat, însă ulterior acesta a reuşit să-i convingă pe cei mai mulţi să renunţe la această formă extremă de protest după ce mai mulţi muncitori cu probleme medicale grave au fost transportaţi la spital din cauza stării precare de sănătate, în final rămânând în grevă doar trei salariaţi, unul dintre ei fiind liderul sindical. Angajaţii de la Uzinele Sodice Govora intraseră joi în grevă generală după ce negocierile dintre patronat şi sindicat au eşuat.

Potrivit liderului sindical, revendicările salariaţilor de la USG au vizat semnarea contractului colectiv de muncă pe 2013, alocarea a 16 la sută din veniturile de exploatare pentru fondul de salarii, menţinerea numărului de angajaţi existent la începutul acestui an, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, respectarea acordurilor, a protocoalelor şi a actelor adiţionale încheiate cu sindicatul şi respectarea perioadei concediului de odihnă. USG produc sodă calcinată şi au avut în 2011 afaceri de 293 mil. lei şi pierderi de 35 mil. lei. Acţionarul majoritar al Uzinelor Sodice Govora este grupul polonez Ciech cu 92,9% din titluri. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO