Burse - Fonduri mutuale

Grecia, care are cea mai performantă bursă din Europa în 2019, elimină controalele de capital de la 1 septembrie: indicele ATHEX scade pentru a treia şedinţă la rând

Grecia, care are cea mai performantă bursă din Europa...

Autor: Catalina Apostoiu

28.08.2019, 00:00 269

Grecia va elimina complet controalele de capital de la 1 septembrie, după patru ani de restricţii asupra transferurilor făcute în străinătate de companii şi persoane fizice, a anunţat ministrul grec de finanţe Christos Staikouras, potrivit Financial Times. 

Decizia a fost aprobată de agenţia de supervizare bancară a Băncii Centrale Europene. „Reinstituirea circulaţiei libere a capitalului va contribui semnificativ la întărirea încrederii în Grecia şi la atragerea de investişii şi va duce la noi îmbunătăţiri ale ratingului de credit al ţării”, a declarat oficialul grec.

Bursa de la Atena este cea mai performantă din Europa, cu o creştere de 35% a indicelui principal Athex, potrivit datelor Bloomberg. Însă în ultimele trei şedinţe, bursa elenă a fost pe minus, cel mai probabil ca urmare a deciziei de eliminare a controalelor de capital. Spre comparaţie, indicele principal BET al bursei româneşti are plus 22%.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO