Burse - Fonduri mutuale

Global Medical Solutions va derula în perioada următoare un plasament privat de acţiuni prin BRK Financial Group

Global Medical Solutions, companie care activează în domeniul importului şi vânzării de echipamente medicale, integrării de soluţii tehnice şi financiare, va derula în perioada următoare o ofertă de vânzare de acţiuni care va fi urmată de listarea la Bursa de Valori Bucureşti, pe piaţa AeRO.

„În cursul acestui an intenţionăm să listăm compania. Din câte am observat, suntem printre primele companii de distribuţie de echipamente medicale care se listează la bursă. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group şi intenţionăm să vindem un pachet minoritar semnificativ care să depăşească 25% din capitalul companiei“, spune Mariana Mihaela Paraschiv, acţionar cu 80% din Global Medical Solutions, pentru ZF.

Mariana Mihaela Paraschiv afirmă că alegerea vânzării unui pachet din deţinerea proprie în detrimentul unei majorări de capital a fost luată din mai multe motive.“Compania este suficient capitalizată şi are un acces foarte bun la produse de finanţare bancară, precum şi la credite furnizor de la partenerii noştri. Un alt motiv este pentru că avem la dispoziţie fonduri excedentare reprezentate de profit nerepartizat şi reportat aferent ultimilor doi ani. O parte am ales să îl încorporăm în capitalul social al companiei, iar cea mai mare parte a acestuia urmează sa fie distribuit către acţionari în următoarele luni, în conformitate cu politica de distribuţie a dividendelor a companiei, care va presupune remunerarea acţionarilor prin distribuirea a cel puţin 50% din profiturile obţinute”, explică acţionarul majoritar.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.