Burse - Fonduri mutuale

Gabriel Grădinescu a fost ales vicepreşedinte al ASF responsabil cu piaţa de capital, una dintre cel mai bine plătite funcţii din România

Gabriel Grădinescu, noul vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil cu piaţa de capital

Gabriel Grădinescu, noul vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil cu piaţa de capital

Autor: Mediafax

05.12.2018, 00:04 616

Gabriel Grădinescu a fost ales marţi în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF), responsabil cu piaţa de capital, în contextul în care el a primit 28 de voturi, 20 au fost împotriva iar un membru al Comisiilor din Parlament s-a abţinut. Pentru această funcţie s-au înscris opt candidaţi, dar doar şase au participat la audieri.      

Concurenţa acerbă pen­tru un loc în conducerea ASF este explicată de salariile mari cu care sunt remuneraţi membrii consiliului. Pre­şedintele ASF încasează peste 14.000 de euro pe lună, vicepreşedinţii peste 12.000 de euro, în timp ce nonexecutivii au peste 6.000 de euro lunar. Anul trecut conducerea ASF a încasat venituri cumulate din salarii în valoare de 4,1 milioane de lei, echivalentul a 905.000 euro, potrivit declaraţiilor de avere. Audierile au avut loc în cadrul unei şedinţe comune a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, a Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor şi a Comisiilor similare ale Senatului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO