Burse - Fonduri mutuale

Fondurile SAI Atlas Asset Management depăşesc 5% din SIF Moldova şi ajung la o investiţie de 63,9 mil. lei

Autor: Tibi Oprea

29.01.2021, 00:00 104

SIF Moldova (SIF2) a anunţat vineri la Bursa de Valori Bucureşti că pe 28 ianuarie a fost notificată de către Societatea de Administrare de Investiţii Atlas Asset Management cu privire la depăşirea pragului de 5% din drepturile de vot. Astfel, pe 27 ianuarie fondurile SAI Atlas AM au ajuns la o deţinere de 49,5 milioane de drepturi de vot, adică 5% din capitalul social, respectiv la o investiţie de 63,9 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza preţului curent de tranzacţionare. Anterior tranzacţiei din 27 ianuarie, fondurile SAI Atlas AM aveau 4,92% din SIF Moldova. FIA DCP Investiţii deţine 2,12% din drepturile de vot, FIA Alchemist are un pachet de 2%, FIA Hermes deţine 0,69%, FDI Piscator Equity Plus are o participaţie de 0,13%, în timp ce FDI Audas Piscator, FIA Herald şi FIA Michelangelo au deţineri de 0,04%, 0,02%, respectiv 0,01%. SIF Moldova are 1,3 mld. lei capitalizare. De la începutul anului, acţiunile SIF2 înregistrează o creştere de 4%, pe rulaj de 25,8 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO