Burse - Fonduri mutuale

Fondurile de investitii europene au pierdut 31 de miliarde de euro in T1

24.06.2008, 20:13 22

Fondurile mutuale din Europa au dat primele semne de revenire in primul trimestru al anului (T1), cand iesirile nete au coborat la 31 de miliarde de euro, sustinute in principal de fondurile monetare care au atras 82 de miliarde euro.
Activele nete ale fondurilor deschise de investiti au scazut cu 8% in Europa pana la pragul de 5.700 de miliarde de euro in primul trimestru al anului, arata raportul trimestrial al Asociatiei Europene a Administratorilor de Fonduri (EFAMA).
Investitorii au retras din fondurile mutuale 31 de miliarde de euro in primele trei luni ale anului, marcand astfel o imbunatatire a situatiei in comparatie cu ultimele doua trimestre din 2007 cand au fost raportate iesiri nete de 60 de miliarde de euro, respectiv 40 de miliarde de euro in ultimul trimestru al anului trecut.
Iesirile au fost cauzate pe de o parte de declinul pietei actiunilor timp de cinci trimestre consecutive, dar si de dobanzile atractive la produsele bancare care au avut un impact negativ asupra randamentelor fondurilor de obligatiuni, spune raportul EFAMA.
Drept reactie la criza financiara internationala si la iesirile consistente de capital din industrie, EFAMA a lansat un nou sistem de clasificare a fondurilor mutuale-European Fund Classification (EFC). Din sistemul EFC face parte si Romania.
Pentru a creste transparenta si pentru a veni in sprijinul administratorilor si a investitorilor in fonduri, EFAMA a coborat pragul de expunere a fondurilor de actiuni de la 90% din active pe piata actiunilor pana la 85%.
Astfel, administratorii au la dispozitie 15% din active pentru a se adaposti de corectiile bursiere. De asemenea, multi dintre administratorii din Europa gestioneaza fonduri de actiuni a caror expunere pe piata actiunilor nu a coborat sub cea stabilita de reglementari, din cauza corectiilor agresive.
Si pe piata locala, fondul de actiuni FON, administrat de Vanguard Asset Management, a "parcat" temporar in categoria fondurilor diversificate din cauza scaderii expunerii pe piata de capital. Mai multe fonduri de actiuni de pe piata locala si-au diminuat puternic expunerea pe piata de capital, in incercarea de a proteja plasamentele investitorilor.
In ceea ce priveste fondurile de obligatiuni a fost stabilit un prag de 90% pentru plasamentele in instrumente cu venit fix, nefiind permise investitiile in actiuni. Fondurile diversificate pot investi in actiuni, obligatiuni si lichiditati, in timp ce fondurile monetare sunt clasificate in functie de durata (de la o maturitate medie de 60 de zile pana la maximum un an) si in functie de posibilitatea de investitie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO