Burse - Fonduri mutuale

Fondurile de actiuni pierd investitori din cauza scaderilor de pe Bursa

Fondurile de actiuni pierd investitori din cauza scaderilor de pe Bursa

Click pentru imaginea marita

21.07.2008, 17:34 14

Scaderile puternice ale Bursei din prima parte a saptamanii trecute au adus randamentele fondurilor de actiuni la minime istorice, mentinerea plasamentelor pe termen lung fiind in momentul de fata singura solutie de recuperare a pierderilor, sunt de parere administratorii.
La fel ca si pe Bursa, unii investitori si-au pierdut insa rabdarea si nu au mai asteptat revenirea pietei, ci si-au lichidat detinerile marcand astfel pierderi semnificative. Potrivit calculalor ZF, cele 14 fonduri de actiuni cu o istorie de cel putin sase luni pe piata au pierdut in medie 37% de la inceputul anului, cea mai mare scadere fiind inregistrata de Napoca, fond administrat de Globinvest, care a pierdut peste 50%.
Cu alte cuvinte, cine a investit la inceputul anului 1.000 de lei intr-un fond de actiuni a pierdut pana in prezent intre 270 si 520 de lei. Unii investitori nu au tinut cont de aceste pierderi, nici de comisioanele tot mai ridicate puse de administratori pentru a tine investitorii in fond, si si-au lichidat investitia, mai ales dupa ce au vazut scaderile puternice de pe Bursa de saptamana trecuta.
Zilele de 15 si 16 iulie au marcat scaderi fara precedent ale Bursei, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, apropiindu-se de minimul ultimilor trei ani. Cele mai afectate de agresivitatea acestor corectii au fost fondurile de actiuni care au avut expunere ridicata pe piata actiunilor. La sfarsitul lunii iunie, fondurile de actiuni cu cea mai ridicata expunere pe piata actiunilor erau Napoca, administrat de Globinvest, cu peste 95% din active investite in actiuni, Omninvest, administrat de SIRA, cu 90%, si Raiffeisen Romania Actiuni cu aproape 90% din active plasate in actiuni.
"Primesc telefoane de la investitori care ma intreaba cum trebuie sa procedeze. Raspunsul meu este ca daca vor sa iasa acum din fonduri vor marca o pierdere 'pe hartie' in una reala si ca daca nu au nevoie acei bani este cel mai bine sa continue sa ii tina in fonduri, pentru ca pe termen lung vor fi recuperate pierderile", spune Walter Balj, director general adjunct la societatea de administrare Globinvest. Fondul Napoca pe care il administreaza a pierdut 26 de investitori de la inceputul lunii.
Una dintre problemele administratorilor este ca intre evolutia pietei de actiuni si evolutia unitatii de fond exista un decalaj de doua zile, mai exact unitatea de fond se calculeaza dupa informatii vechi de doua zile. Astfel, dupa ce Bursa a inregistrat pierderi de 10% in doua zile, unii investitori ar fi tentati sa-si vanda titlurile de fond stiind ca peste doua zile scaderea de pe Bursa se va reflecta in randamentul fondului.
Masurile de protectie luate de administratori menite sa impiedice iesirile speculative sau "emotionale" ale investitorilor constau in cresterea comisioanelor de rascumparare.
Unul dintre cele mai ridicate comisioane de rascumparare este la fondul de actiuni Intercapital, administrat de Certinvest, unde detinerile mai scurte de 15 de zile sunt taxate cu un comision de 10%. La fondul de actiuni Napoca, comisionul de rascumparare a crescut pana la 5% pentru retrageri facute mai repede de un an si jumatate, iar la Transilvania, fondul diversificat administrat de Globinvest, comisionul a urcat pana la 2% pentru rascumparari facute in primele 30 de zile.
"Investitorii intra in fonduri pe cresteri, cand unitatea de fond este scumpa, si ies pe scaderi. Este un paradox. Corectiile au dus foarte jos valoarea unitatii de fond si pentru cine vrea randamente pe termen mediu si lung, acum este un bun moment de intrat", continua Blaj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO