Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea, despre posibilitatea unui litigiu între FP şi statul român din cauza unui teren al Aeroporturi Băneasa, dar şi despre dividendele Hidroelectrica şi scenariul unei noi solicitări de cash

desen: Romeo Răileanu

Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea: Vom folosi toate mijloacele legale pentru a proteja interesul FP în investiţiile din portofoliu, iar acest lucru înseamnă inclusiv litigii împotriva eventualelor abuzuri.

Autor: Liviu Popescu

30.09.2021, 08:40 1109

♦ La AGA organizată miercuri, acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat un nou mandat de administrator pentru Franklin Templeton pe o perioadă de doi ani, începând cu 1 aprilie 2022.

Pe 25 octombrie 2021 Aeroporturi Bucureşti va avea adunarea generală a acţionarilor (sta­tul român cu 80% şi Fondul Proprietatea cu 20%) unde se va vota aprobarea majorării capitalului social cu 3,8 mld. lei (783 mil. euro) cu valoarea unor terenuri în baza unui raport de evaluare întocmit de ANG Con­sulting SRL şi contestat de Fondul Pro­prietatea care susţine că de fapt valoarea majorării ar trebui să fie de 11 ori mai mică. „În mod ideal, trebuie să găsim o soluţie înainte să ajungă în acel punct (posibi­litatea iniţierii demersurilor de a acţiona în justiţie)“, a răspuns ieri Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucu­reşti şi manager de portofoliu al Fon­dului Proprietatea, la o întrebare adresată de ZF.

„Am contactat diverse autorităţi şi vom purta aceste conversaţii cât mai curând posibil. Există riscul ca această situaţie să se transforme într-un moment jenant pentru România dacă acţionarul ma­joritar este dispus să se ba­zeze pe un raport de evaluare fals. Vom folosi toate mijloacele legale pentru a proteja interesul FP în investiţiile din portofoliu, iar acest lucru înseamnă inclusiv litigii împotriva eventualelor abuzuri.“

„Am arătat în trecut că nu ne este frică să folosim acţiuni legale pentru a preveni aceste abuzuri asupra acţionarilor minoritari şi cu siguranţă o vom face în viitor“.

Potrivit datelor Confidas, ANG Consulting SRL este o firmă care în 2020 a avut 290.000 lei afaceri şi 96.100 lei profit cu 2 angajaţi. Acţionari majoritari ai companiei sunt Angel Narcis Florescu (60%) şi Elena Florescu (40%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO