Podiumul celor mai mari investiţii ale fondurilor de pensii private la bursa de la Bucureşti în funcţie de ponderea acestora în totalul investiţiilor în acţiuni s-a modificat pe parcursul primului semestru din 2018 în contextul în care Fondul Proprietatea a ieşit din top trei, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Astfel, administratorii de pensii private şi-au redus expunerea la Fondul Proprietatea de la 14,77% în decembrie 2017 la 12,62% în iunie 2018.
Locul Fondului Proprietatea a fost luat de Petrom, cea mai valoroasă companie de la bursa românească, în contextul în care administratorii şi-au majorat expunerea pe acest emitent de la 12,54% la 13,75%, potrivit datelor din cel mai recent raport al ASF şi cel aferent datelor pentru finele anului 2017.