Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Florin Madar, proprietar Temad Braşov, cumpără 5,1% din THR Marea Neagră, printr-o tranzacţie la bursă în valoare de 3,3 mil. lei

Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (simbol bursier EFO), administratorul mai multor spaţii de cazare în staţiuni precum Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn şi Neptun, a anunţat luni la bursa de la Bucureşti că Florin-Horea Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcţii Temad, a ajuns la o deţinere de 5,1% din compania cu sediul în Mangalia, în urma unei tranzacţii din 19 noiembrie.

ZF a scris la finele săptămânii trecute că în sistemul bursei a fost înregistrată o tranzacţie de tip DEALS cu un număr de 29,5 milioane de acţiuni THR Marea Neagră, reprezentând 5,1% din capitalul social al companiei, tranzacţie care s-a ridicat la 3,3 milioane de lei.

Pachetul schimbat în sesiunea din 19 noiembrie coincide cu deţinerea totală a lui Florin Madar, ceea ce înseamnă că anterior acestei tranzacţii omul de afaceri nu deţinea acţiuni la THR Marea Neagră.

Pachetul de acţiuni a fost schimbat la un preţ de 0,11 lei pe unitate, adică în scădere cu 7,2% faţă de preţul din piaţă de la momentul achiziţiei.

Florin Madar controlează distribuitorul de materiale de construcţii Temad din Braşov, care distribuie materiale pentru hidroizolaţii, zugrăvit, amenajări interioare, finisaje, instalaţii, scule electrice, vopsele, lacuri, grunduri. Temad are un centru logistic în Bragadiru, lângă Bucureşti, şi unul în Cluj-Napoca, unde în 2018 a mai construit un depozit prin care şi-a triplat capacitatea de depozitare, ajungând la circa 10.000 de metri pătraţi. Compania are 12 filiale – din care se face distribuţia de materiale de construcţii – pe teritoriul României şi una în Republica Moldova, unde a pătruns în urmă cu circa 11 ani. Aceste centre de distribuţie se găsesc în oraşe precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Oradea, Baia Mare, Sibiu şi Deva.

În primele nouă luni din 2020, THR Marea Neagră a realizat un profit net de 9,5 mil. lei, în scădere cu 41% faţă de perioada similară din 2019, la venituri din exploatare de 40,5 mil. lei, minus 30,2%, arată calculele ZF.

Din rezervele înregistrate în cont la finele anului 2019, THR Marea Neagră a distribuit acţionarilor 10,4 mil. lei, respectiv un dividend brut de 0,018 lei pe acţiune, care le-a asigurat acestora un randament de 16,7%, calculat de ZF pe baza preţului de închidere din 31 august 2020.

Compania cu 65,4 mil. lei capitalizare este controlată în proporţie de 77,7% de către SIF Transilvania (SIF3). De la începutul anului, acţiunile EFO înregistrează o scădere de 12,2%, pe fondul unor tranzacţii de 10,5 mil. lei.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.