Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Cum arată bursa de la Bucureşti după primele şapte luni din 2020

Bursa de la Bucureşti a încheiat primele şapte luni din 2020 cu o scădere de 16% a indicelui principal BET, cel care include cele mai tranzacţionate acţiuni, dar cu o lichiditate medie zilnică pe segmentul de acţiuni de 42,7 milioane de lei, în creştere cu aproape 10% faţă de anul precedent, arată calculele realizate de ZF.

Indicele BET-TR, cel care reflectă şi randamentul dividendelor plătite de companiile din prima ligă bursieră, s-a diminuat cu 12,5%, diferenţa dintre acesta şi indicele principal BET fiind explicată prin faptul că emitenţi din BET, precum OMV Petrom, Nuclearelectrica, Romgaz au plătit deja dividende din profitul pe 2019.

Pe de altă parte, valoarea de piaţă a companiilor listate s-a diminuat de la 180,8 mld. lei la începutul anului la circa 132,7 mld. lei în ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii iulie, adică circa 48 mld. lei s-au evaporat de pe piaţa de capital în 2020.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.