Burse - Fonduri mutuale

​Exclusiv ZF. Un IFN din Târgu-Mureş, controlat indirect de bancherul lui Zoltan Teszari, împrumută 2 milioane de euro de la Bursă

OMRO, una din primele instituţii de microcreditare din România, cunoscută anterior ca Opportunity Microcredit România şi controlată indirect de Bogdan Ciobotaru, administrator la Digi şi cel care poate fi considerat creier al listării companiei, vine la Bursa de la Bucureşti.

Astfel, operatorul pieţei de capital din România a procesat astăzi în sistemul de tranzacţionare obligaţiuni de 9,8 milioane lei (2 milioane euro), la o dobândă fixă de 7,5% pe an, ca urmare a unui plasament privat încheiat cu succes şi intermediat de Goldring şi distribuit de BRK Financial Group.

“Având în vedere specificul activităţii OMRO IFN S.A., oferta a fost  destinată unei categorii restrânse de investitori, şi anume investitorilor profesionali, conform prevederilor art. 2 pct.21 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă”, a transmis Goldring către ZF.

OMRO IFN, înfiinţat în anul 2000, este controlat în proporţie de 99% de Danube Capital SRL, companie care are 60% din capitalul social deţinut de Bogdan Ciobotaru, administrator al Digi, creierul din spatele listării Digi şi cel considerat bancherul lui Zoltan Teszari, şi 40% de către Paul Panciu, potrivit datelor Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor din România.

Brokerul menţionează că împreună cu OMRO va începe demersurile pentru listarea pe sistemul multilateral de tranzacţionare al Bursei.

OMRO a vândut 10.000 de obligațiuni corporative subordonate, nominative, dematerializate, corporative, neconvertibile, negarantate, cu valoarea nominală de 200 de euro, cu scadența la 5 ani și cu o rată a dobânzii fixă plătibilă semestrial de 7,5% pe an.

Goldring menţionează că OMRO IFN este înregistrată în Registrul General al BNR privind instituţiile financiare non-bancare ca entitate autorizată să desfăşoare activităţi multiple de creditare, inclusiv acordare de credite de consum, credite imobiliare, microcreditare, finanţare tranzacţii comerciale, factoring, scontare, forfetare, emitere garanţii. În prezent, prin misiunea asumată, OMRO IFN S.A. oferă servicii de microcreditare exclusiv afacerilor şi iniţiativelor antreprenoriale, fără a aborda segmentul creditelor pentru persoane fizice.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.