Burse - Fonduri mutuale

Este foarte greu la Bursă: Indicele nipon Nikkei 225 a atins cel mai înalt nivel din ultimii 21 de ani. De ce i-a luat aşa de mult să îşi revină?

Bursa japoneză depinde de măsurile economice sprijinite de premierul Abe, prin care se încearcă scoaterea definitiv din convalescenţă a celei de a treia economii a lumii.

Bursa japoneză depinde de măsurile economice sprijinite de premierul Abe, prin care se încearcă scoaterea definitiv din convalescenţă a celei de a treia economii a lumii.

Autor: Dan Grigore Ivan

16.10.2017, 00:05 551

În ultimele 12 luni, referinţa pieţei de capital din Ţara Soarelui-Răsare a avansat cu 25%, cu şase puncte peste media randamentelor oferite de bursa americană şi cea europeană, pe fondul unui yen ce s-a depreciat cu aproxi­mativ 6% în faţa dolarului şi al creşterii puternice înregistrate de companiile de tehnologie.

Astfel, în ciuda tensiunilor cu caracter militar din zona Asiei de Nord-Est, indicii bursieri din Japonia şi Coreea de Sud au crescut puternic, referinţa pieţei de capital de la Seul atingând un avans chiar de 22%, dublu faţă de cel european.

Pe bursa din Tokio sunt listate peste 3.500 de companii, cu o valoare de piaţă cumulată de 5.190 miliarde dolari (105% din PIB), fiind a treia astfel de instituţie financiară a lumii la acest capitol (după Londra şi New York).

De la episodul falimentului Lehman Brothers (15 septembrie 2008) şi până astăzi, bursa japoneză a realizat un avans de aproape 75%, peste media europeană (60%), dar sub cea americană (100%). Cele mai mari companii japoneze sunt dominate de aşa-numitele keiretsu, organizaţii ase­mănătoare conglomerator (zaibatsu) apărute ca urmare a modelului economic adoptat în perioada Meiji (1868-1912), prin care acestea erau avantajate de stat şi reuşeau astfel să controleze cote de piaţă importante (Mitubishi, Sumitomo, Yasuda şi Mitsui).

Revenirea economică a Japoniei de după Cel de-Al Doilea Război Mondial este văzută drept unul dintre cele mai mari miracole economice ale istoriei. În anii ’60 atinsese o creştere economică medie de 10% pe an, în anii ’70% de 5%, iar în ’80 de 4%. După doar 33 de ani de la bomba de la Hiroshima, Japonia ajungea a doua economie a lumii, iar companiile nipone vânau preluări în toată lumea.

Cu toate acestea, la jumătatea anilor ’80, alimentată de o sumedenie de factori, printre care şi de o creditare foarte permisivă, o bulă s-a format pe piaţa imobiliară şi cea bursieră. S-a ajuns chiar ca totalul terenului unui sector din Tokio să valoreze mai mult decât tot terenul Canadei, iar grădinile din jurul Palatului Imperial să fie mai scumpe decât tot terenul Californiei.

Piaţa de capital s-a apreciat cu aproximativ 250% din 1985 şi până în 1989, iar indicele Nikkei ajunsese în jurul nivelului de 38.900 puncte (cu 17.900 puncte mai mult decât în prezent). Primele semne de probleme s-au simţit în 1990, corectate superficial de o mică revenire, însă anul 1991 avea să dea verdictul: pe fondul unei blocări bruşte a creditării, bula tocmai se spărsese, iar Japonia intra în aşa-numita perioadă a „deceniului pierdut“, mai târziu fiind extinsă la „a decenilor pierdute“ (1991-2010).

Bursa a coborat cu peste 80%, preţul activelor imobiliare chiar şi mai mult, iar stagflaţia a preluat controlul şi a intrat în ceea ce economistul american Paul Krugman a denumit „capcana lichidităţii“, atunci când banca centrală nu mai are mult spaţiu de manevră deoarece dobânzile deja sunt apropiate de zero. Pentru a reporni economia şi a scăpa de spirala defaţionistă, Japonia a încercat o sumedenie de idei inovatoare, printre care şi quantitative easing-ul, preluat apoi de celelalte mari economii în criza din 2007-2009.

Bursa japoneză, aflată acum în plină cursă de revenire pentru a cuceri maximele atinse în ’89-’90, depinde de Abeconomics, măsurile economice sprijinite de premierul Abe, prin care se încearcă scoaterea definitiv din convalescenţă a celei de a treia economii a lumii, cu o datorie de 235% din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO