Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Rareş Mihăilă, investitor la Bursă: Am obţinut randament de 9,4% în 2020. Am făcut profit cu TeraPlast şi Transelectrica

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Tibi Oprea

25.02.2021, 18:30 592

Investitorul mai are acţiuni la Banca Transilvania, Petrom, Transelectrica, Nuclearelectrica, Purcari, Sphera, BRK, iHunt, SafeTech, Bittnet.

Rareş Mihăilă, investitor şi fondator al proiectului investestelabursa.ro, spune că anul trecut a realizat un randament de 9,4% aferent portofoliului de acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti.

„Nu pot să spun că sunt foarte mândru de randamentul de 9,4% pe care l-am obţinut în anul 2020. Este un randament mai bun decât dinamica indicelui princi­pal BET, însă se putea cu mult-mult mai bine. Greşeala pe care pot să spun că am făcut-o este că am ezitat destul de mult să intru la cumpărare. Nu m-am aşteptat la o revenire în V, aşa cum am văzut pe pieţele internaţionale şi la Bursa de Valori Bucureşti. Mă aşteptam să avem o revenire mult mai lentă, să avem dificultăţi economice, însă m-am înşelat. Din acest motiv am intrat destul de târziu la cumpărare“, spune Rareş Mihăilă. Cu ce acţiuni a făcut investitorul profit în 2020? „Am făcut profit cu acţiunile TeraPlast în urma publicării unor rezultate neaşteptat de bune în 2020. Am mai făcut profit cu Transelectrica şi aveam aşteptări mari pentru Nuclearelectrica, însă mi-au fost confirmate destul de târziu, doarece abia în luna decembrie Fondul Proprietatea a terminat de lichidat acel pachet pe care îl mai avea.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO