Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Milan Pruşan, NN Investment Partners: Ca investitor instituţional, lucrăm cu două scenarii – unul în care revenirea continuă, iar celălalt în care lucrurile nu evoluează precum ne aşteptăm

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

În contextul în care la bursa de la Bucureşti sezonul raportărilor financiare pentru T3/2020 s-a încheiat, iar următorul eveniment intern care ar putea „mişca“ piaţa ar fi alegerile de pe 6 decembrie, dinamica este determinată de peisajul de pe pieţele externe, un verde aprins la începutul săptămânii.

Milan Pruşan, managing director la NN Investment Partners, spune că admi­nistrarea portofoliului de investiţii se realizează în prezent pe baza a două scenarii, care privesc atât zona medicală, în special vaccinul împotriva COVID-19, cât şi politica fiscală şi cea monetară la nivel mondial, pentru a putea acoperi atât revenirea economică, cât şi eventualele surprize neplăcute.

„Ca investitor instituţional, lucrăm în momentul de faţă cu două scenarii: unul în care revenirea continuă şi veştile bune din zona medicală încep să fie mai concrete începând cu primul trimestru din 2021, dar şi din perspectiva politicilor fiscale şi monetare pentru principalele guverne ale lumii, în primul rând cu privire la SUA“, spune Milan Pruşan, cel care conduce administratorul de in­vestiţii cu active totale de circa 2,4 mld. lei.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.