Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Mihai Nichişoiu, TradeVille: Lucrăm cu businessuri din alimentaţie, asigurări, agricultură. Avem pe radar companii specializate în tehnologii mobile şi este posibil să intermediem plasamente pentru bănci

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Eduard Ivanovici, Tibi Oprea

20.07.2021, 12:00 192

♦ TradeVille a intermediat opt plasamente de acţiuni şi obligaţiuni în S1/2021.

Mihai Nichişoiu, business strategist în cadrul TradeVille, estimează pentru a doua jumătate a anului un ritm la fel de intens în privinţa listărilor de acţiuni obligaţiuni ca şi în primele şase luni şi spune că în prezent cel mai mare broker de retail la Bursa românească lucrează în acest sens cu businessuri din alimentaţie, asigurări, agricultură, tehnologii mobile şi chiar bănci.

„A fost o primă jumătate de an foarte intensă, am intermediat opt plasamente – cinci au fost de acţiuni şi trei de obligaţiuni. Noi am reuşit să strângem pentru emitenţii cu care am lucrat în jur de 21 de milioane de euro cu subscrieri totale care au depăşit un pic 78 de milioane de euro“, spune Mihai Nichişoiu.

„În ceea ce priveşte următoarele trei-patru luni, deşi n-o să pot oferi nume precise, lucrăm cu businessuri din alimentaţie, asigurări, agricultură. Avem pe radar companii specializate în tehnologii mobile şi este posibil să intermediem plasamente pentru bănci. În orice caz, probabil că ritmul va fi cel puţin la fel de intens pe acţiuni şi obligaţiuni faţă de ceea ce am văzut la Tradeville în prima jumătate a anului.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO