Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Ioan Gheorghiu, Amundi AM: Ne aşteptăm la o reorientare a investitorilor dinspre growth către value, adică spre companii mai stabile, plătitoare de dividend, mai defavorizate în ultimii 6-7 ani

Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Tibi Oprea

30.10.2020, 16:40 148

Amundi Asset Management este cel mai mare administrator de investiţii din Europa, cu active de circa 1.500 mld. euro.

Ioan Gheorghiu, director adjunct al Amundi Asset Management, cel mai mare administrator de investiţii din Europa, cu active sub gestiune de circa 1.500 mld. euro, spune că se aşteaptă la o reorientare a investitorilor dinspre segmentul de tip growth către cel de tip value, respectiv spre companiile mai stabile, plătitoare de dividend şi care au fost mai defavorizate în ultimii ani.

„Dacă ne referim la fundamentele segmentului de tip value, noi mizăm pe asta, ne-am poziţionat în consecinţă începând cu o lună şi jumătate în urmă şi a fost o mişcare inspirată. În acest moment raportul growth/value este la niveluri atât de ridicate precum în timpul bulei dot com. O schimbare a acestui raport ar putea schimba fundamental peisajul de investiţii pentru următorii 10 ani. Dacă ne uităm ce s-a întâmplat după spargerea bulei dot com, segmentul value a supra­performat timp de mai mult de 5 ani, din 2003 până în 2009. Din 2009-2010 până acum, creşterea pe segmentul growth a dominat, în detrimentul segmentului value. Noi ne aşteptăm la o schimbare şi am observat o reorientare a investitorilor dinspre segmentele de tip growth către value, respectiv către companii mai stabile, mai statice, plătitoare de dividend, care au fost defavorizate în ultimii 6-7 ani“, explică Ioan Gheorghiu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO