Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de astăzi. Grup Şerban pregăteşte venirea la Bursă cu o emisiune de obligaţiuni de 5 mil. euro. Ulterior, planurile sunt şi pentru listarea de acţiuni. Ovidiu Bucătaru, CFO: Finanţare pe cinci ani prin Tradeville

10.03.2021, 08:30 307

Potrivit directorului financiar, Grup Şerban Holding a încheiat 2020 cu venituri de 74 mil. euro şi un profit net de 5 mil. euro.

Grup Şerban Holding, afa­cere antreprenorială din agrobusiness care include mai multe linii de activitate precum comerţul cu ce­reale, creşterea păsărilor, panificaţie, alimentaţie publică, pregăteşte venirea la Bursa de la Bucureşti în T2/2020 cu o emisiune de obligaţiuni de 5 mil. euro pen­tru finanţarea planurilor de investiţii. Ulterior, planurile Şerban Holding, com­panie care şi-a început activitatea în Oneşti în anul 1994, includ şi o listare de acţiuni.

„Recunoaştem că toate eforturile celor de la Bursa de Valori precum şi ale celor care înaintea noastră au făcut acest pas ne-au convis că este direcţia corectă şi calea pe care vrem să o urmăm. Ne pregătim ca în T2/2021 să venim cu o primă emisiune de obligaţiuni“, spune Ovidiu Bucătaru, director financiar al Grup Şerban Holding, la Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

Potrivit datelor Confidas, Grup Şerban Holding este o afacere antreprenorială, controlată majoritar de Şerban Lucian Nicolae, 48 de ani. Ovidiu Bucătaru spune că în anul 2020 Grup Şerban a avut afaceri de 74 mil. euro cu un profit net de 5 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO