Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. 18 runde de finanţare de la începutul anului la Bursă, iar până la final de 2021 mai sunt aşteptate încă pe atât. Ştefan Musgociu, BVB: Sunt şi nume noi, sunt şi companii deja prezente

Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Liviu Popescu

10.05.2021, 10:00 168

18 runde de finanţare, atât prin listări de obligaţiuni, cât şi acţiuni, s-au derulat la bursa de la Bucureşti în primele patru luni ale anului 2021, iar până la final de an reprezentanţii operatorului pieţei de capital din România mai aşteaptă încă pe atât, în ceea ce ar putea fi cel mai dinamic an bursier din ultima perioadă de timp.

„În total rundele de finanţare doar pe obligaţiuni sunt de aproxi­mativ 343 mil. euro, iar capitalizarea cumulată a celor şase companii listate este de circa 120 mil. euro“, spune Ştefan Musgociu, specialist business development & marketing la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Şase companii antre­prenoriale s-au listat pe AeRO de la înce­putul anului, respectiv SafeTech Innovations, MAMBricolaj, Agroland, Firebyte, Raiko Transilvania, Star Residence. Printre rundele de emisiuni de obligaţiuni se numără inclusiv titlurile de stat Fidelis, dar şi Agricover – cea mai mare finanţare a unei companii antrepre­noriale (40 mil. euro), iHunt, Impact, Golden Foods.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO